Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cablurile gigacalorimetrelor Termica, furate de la 25 de blocuri din zona centrală a Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 24 iulie 2013 ·

Sute de metri de cabluri necesare pentru funcţionarea gigacalorimetrelor montate de Termica la blocurile din municipiul Suceava au dispărut, în doar două zile, de pe mai multe blocuri din zona centrală a municipiului Suceava.

Furtul cablurilor de alimentare a aparatelor de măsură a consumului de energie termică a fost reclamat la Poliţie de către conducerea Termica, care s-a confruntat acum cu o problemă la care nu se aştepta.

„Până acum, avem cam 25 de scări de bloc afectate de furtul cablurilor de alimentare a gigacalorimetrelor. Nu văd de ce şi-au găsit să taie aceste cabluri, pentru că firul de cupru din ele este de numai 0,5 mm, ca la cablurile telefonice. Paguba produsă este de o sută de ori mai mare decât iau ei pe firul de cupru din cabluri”, a declarat directorul Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu.

Dispariţia cablurilor a fost semnalată la finele săptămânii trecute, la blocurile din zona Bancă – Tipografie, dar nu este exclus ca „fenomenul” să se fi repetat şi în altă zonă a oraşului.

„Locatarii de la blocurile rămase fără cabluri la gigacalorimetre spun că responsabili de dispariţia acestora ar fi doi tineri de etnie romă, un băiat şi o fată, pe care i-au văzut când tăiau cablurile de pe faţada blocului. Descrierile locatarilor au fost înaintate Poliţiei, pentru identificarea lor”, a precizat directorul de termoficare, Neculai Frunzaru.

Pentru a preveni dispariţia altor cabluri, cei de la Termica au cerut conducerilor asociaţiilor de proprietari să fie mai atente asupra a ceea ce se întâmplă în zonele pe care le administrează, să atenţioneze şi membrii acestora, astfel încât „fenomenul” să nu se extindă.

Dispariţia cablurilor de alimentare a gigacalorimetrelor afectează modul de repartizare a cheltuielilor comune pentru încălzire şi apă caldă, până la înlocuirea cablurilor şi repunerea în funcţiune a gigacalorimetrelor, ca

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum 55 minute
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum 23 minute
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum 46 minute
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a rachetei balistice experimentale

Ziua Constanta acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova. Rusia a lovit joi Ucraina

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum 40 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Băiat de 14 ani, ucis într-un accident pe DN 56. Șoferul a pierdut controlul direcției VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Un accident care a implicat un singur autoturism a dus la moartea unui băiat de 14 ani marți, 26 noiembrie. Adolescentul era pasager într-o mașină care a ajuns într-un șanț de colectare a apelor după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției.

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Un armistițiu Hezbollah – Israel pare să fie foarte aproape / Anunțul va fi făcut de Biden și Macron

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron sunt așteptați să anunțe foarte curând o încetare a focului în Liban între gruparea armată Hezbollah și Israel, au declarat luni pentru Reuters patru surse libaneze de rang înal

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°