Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imagini în premieră: Cum se vede Pământul de pe planeta Saturn

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 24 iulie 2013 ·

Sonda robotizată Cassini, aparţinând NASA, aflată la 1,4 miliarde de kilometri distanţă, în sistemul de sateliţi ai planetei Saturn, şi-a întors privirea spre “casă” realizând o fotografie unică a planetei noastre, conform unui comunicat dat publicităţii luni de NASA.

În fotografia rezultată, Pământul are dimensiunea unui punct cu o uşoară nuanţă albăstruie, mai palid şi mai mic decât în alte fotografii, umbrit de inelele gigantice ale uriaşului gazos Saturn, scrie Agerpres.

“Nu putem observa continentele în acest portret al Pământului, dar acest punct albastru palid reprezintă un rezumat succint al identităţii noastre la data de 19 iulie”, a comentat Linda Spilker, cercetător din cadrul echipei misiunii sondei Cassini, de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Sonda Cassini a făcut această fotografie vineri, în aceeaşi zi în care şi sonda Messenger, care orbitează în jurul planetei Mercur a făcut acelaşi lucru. În acea fotografie, atât Pământul cât şi Luna ocupă mai puţin de un pixel din fotografie, dar par mai mari pentru că poza a fost supraexpusă.

“Aceste fotografii ale planetei noastre au fost realizate în aceeaşi zi din două perspective foarte îndepărtate din sistemul nostru solar, amintindu-ne realizările extraordinare obţinute de această naţiune în domeniul explorării planetare”, a comentat şi coordonatorul misiunii sondei Messenger, Sean Solomon de la Universitatea Columbia din New York.

De obicei, sondele spaţiale aflate la mare distanţă de Pământ spre exteriorul sistemului solar nu îşi întorc obiectivele camerelor spre planeta noastră pentru ca instrumentele să nu le fie afectate de lumina solară directă. Săptămâna trecută sonda Cassini a fost într-un con de umbră, reuşind să realizeze această fotografie.

Sursa: RTV.net

Sonda robotizată Cassini, aparţinând NASA, aflată la 1,4 miliarde de kilometri dis

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 56 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 25 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 22 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°