Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crimele tăcute din Sănătate

Publicat in Ceahlaul, joi 25 iulie 2013 ·

Monopolul medicilor de familie în legătură cu eliberarea rețetelor compensate e una dintre suferințele legale căreia nu i se întrevede prea curând un leac. Leacul ar însemna o decizie politică înțeleaptă, necontaminată de interesele și influența unui grup profesional și concretizată într-o legislație de care românul să beneficieze, nu să-l îngroape de viu. Monopolul pomenit a degenerat în manifestări profesionale care nu au legătură cu civilizația și respectul, dar sunt perfect legale. O confirmă dr. Magda Spânoiu, președinte director general la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț. Economia de piață și dezvoltarea generală a societății au permis consacrarea cabinetelor și clinicilor medicale private ca alternativă sau în completarea serviciilor din sistemul public de stat. Bolnavul le caută pentru profesionalism, pentru competență, pentru o speranță limpede de viață și în niciun caz în funcție de relațiile contractuale ale acestora cu casele de sănătate. Așa se naște crima fabricată, asistată și întreținută de stat. Bolnavii care iau drumul consultațiilor private se împart în două mari categorii. Prima e reprezentată de cei cu bani care nu se uită la costurile medicației. A doua e cea mai cuprinzătoare – începe de la cei cu bani, dar cărora le pasă (plus că vor respect din partea statului în contul contribuțiilor substanțiale vărsate în diverse bugete) și se închide cu cei care abia adună bănuții de-o consultație privată și, într-un final, nu se-aleg cu nimic concret. Indiferent de categorie, pe fond vorbind, bolnavul ar trebui sau să fie un bun cunoscător al legilor, sau să fie corect sfătuit de un medic cinstit de familie. Într-o gamă de situații bine documentate, poți să te duci la un specialist de renume național, venit dintr-un centru universitar la o clinică privată locală, ești consultat, pleci cu o scrisoare medicală și ajungi să te ștergi undeva cu documentu

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice s-a deschis în zona Miercurea Sibiului

Adevarul acum 49 minute
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, joi, că s-a deschis primul hub de mare putere din România pentru încărcarea autovehiculelor electrice. 18 staţii de încărcare sunt amplasate pe Autostrada A1, în zona localităţii Miercurea Sibiului.

Injecții intravitreene, tratament oftalmologic de înaltă precizie la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 38 minute
Sursă foto: Spitalul CFR Timişoara Injecțiile intravitreene constau în administrarea unor medicamente direct în corpul vitros al ochiului, acea substanță gelatinoasă care umple spațiul dintre cristalin și retină. Folosirea unei asemenea proceduri re

Marcel Ciolacu prezintă bilanțul PSD la guvernare: „Știu că vor exista multe critici și mi le asum”

Gandul acum 18 minute
Fostul premier Marcel Ciolacu a publicat joi un mesaj în care a atașat bilanțul PSD la guvernare și a transmis că anii în care a fost prim-ministru au reprezentat cea mai importantă perioadă a vieții sale. Mai mult, liderul PSD a adăugat că a public

VIDEO Imagini spectaculoase cu o tornadă în județul Tulcea. Populația a primit mesaj RO-Alert

HotNews acum 58 minute
Fenomenul rar a fost surprins recent în sud-estul țării, mai exact în județul Tulcea, unde oamenii au primit mesaj RO-Alert de vreme extremă. Imagini spectaculoase cu tornada au fost filmate de martori, scrie Digi24. În ultimele zile, vremea a fost

Imagini stupefiante într-o biserică din București. Un bărbat a furat CUTIA MILEI cu totul și a plecat / Câți bani se aflau în lăcașul de cult

Gandul acum 40 minute
Poliţistii Secției 1 au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 61 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de

Xi Jinping a ajuns la Moscova pentru a asista la parada și a celebra „Ziua Victoriei” alături de Vladimir Putin

Gandul acum 11 minute
Dictatorul rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe liderul chinez Xi Jinping în cursul zilei de joi. Xi se află în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei – ziua când Germania nazistă a capitulat și și-a recunoscut înfrâ

Lovitură pentru românii cu credite: ROBOR urcă brusc la 7,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Adevarul acum 36 minute
Indicele ROBOR la 3 luni a sărit, joi, la 7,25%, înregistrând a doua creștere majoră în această săptămână, după victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Marcel Boloş: Guvernul a aprobat continuarea procesului de renegociere a PNRR / Obiectivul principal este ca grantul de 13,1 miliarde de euro să îl absorbim fără penalităţi / Asta înseamnă că obiectivele de investiţii sunt realizate până pe 31 august 2026

G4Media acum 14 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de joi, continuarea procesului de renegociere a Planului Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi a explicat că obiectivul princ

Timotion 2025 aduce restricții de trafic și devieri pentru transportul public în Timișoara

Press Alert acum 15 minute
Foto: Arhivă Duminică, 11 mai 2025, evenimentul sportiv Timotion va determina restricții de circulație și modificări ale traseelor mijloacelor de transport public între orele 07:45 și 18:00, informează Societatea de Transport Public Timișoara (STPT)

Ambasada SUA la Bucureşti, de Ziua Victoriei: Mesajul pentru aliaţii şi partenerii noştri este că trebuie să se angajeze în propria lor securitate / Libertatea este nepreţuită

News.ro acum 2 ore
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti transmite, joi, un mesaj cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Zilei Victoriei în Europa în care apreciază că ”libertatea este nepreţuită”. Oficialii americani din România transmit şi un mesaj către aliaţi şi pa

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/13°
Constanta
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/16°