Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZVĂLUIRI INCREDIBILE despre Casa Regală! Un astrolog ROMÂN a PROPUS NUMELE pentru Prinţul de Cambridge

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 24 iulie 2013 ·

Presa din întreaga lume, dar mai ales cea din Marea Britanie, a dezbătut intens în ultimele zile vestea care va schimba întreg viitorul Angliei: s-a născut prinţul de Cambridge.

Bineînţeles, o astfel de ştire generează şi foarte multe poveşti, iar astăzi o să vă relatăm una care a ajuns şi la urechile noastre. O poveste cu regi, prinţese, cavaleri şi... astrologi, în care este garantată frumuseţea unor detalii neştiute până acum şi care merită să fie citite şi cunoscute.

Aşadar, în dorinţa de a păstra identitatea personajului principal de pe ale noastre plaiuri mioritice, nu vom divulga numele celui care este, se pare, de aproape 30 de ani, astrolog regal, consultant a trei Case Regale de primă mărime din Europa şi al uneia din Asia, căruia i se cer sfaturile, printr-o interfaţă din Danemarca, firma unei prinţese daneze, care aranjează curierii. Nimic nu se transmite prin intermediul internetului, horoscoapele şi sfaturile unui astrolog fiind considerate secrete de stat. Astfel, orice informaţie despre ce le rezervă astrele membrilor Casei Regale este transmisă doar prin curieri speciali.

Ora anunţată public NU este cea reală!

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Bebeluşul s-a născut la ora locală 16.24 (18.24, ora României) şi a avut greutatea de 3,79 kilograme.

Asta este informaţia pe care o cunoaşte întreaga planetă şi după care se vor ghida toţi cei care nu ştiu că, pentru a proteja viitorul Rege, numai anumite persoane cunosc adevărata oră a naşterii. Dacă e să ne luăm după un sondaj făcut în cazul lui Jacques Chirac, din care reiese că acesta a câştigat 3,65% procente la alegeri şi a devenit pr

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 11 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°