Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preselecție - ediția I a Festivalului "Dorel Codoban" - Maeştrii viorii cu goarnă

Publicat in Crisana, miercuri 24 iulie 2013 ·

Vioara cu goarnă este un instrument specific bihorean, deși inventat de englezul Augustus Stroh. Nu se știe sigur dacă vioara cu goarnă folosită de tarafurile din Bihor este aceeași cu cea creată de John Matthias Augustus Stroh (1899-1949).

La o privire mai atentă, se observă diferențe importante. Vioara cu goarnă din Bihor este mult mai suplă decât cele create de Stroh. Un alt nume local al instrumentului: "higheghe cu tolcer" (higheghe - vioară, tolcer - pâlnie). Cert este că vioara cu goarnă reprezintă județul Bihor, astfel că Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor a găsit ca fiind de o importanță deosebită promovarea acestui instrument și stimularea tinerilor interpreți printr-o competiție care să ajute, totodată, la întocmirea unui clasament al celor mai virtuoși interpreți ai higheghii cu goarnă pe care îi avem în județul nostru. Drept consecință, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor organizează preselecţie pentru solişti instrumentiști în vederea participării la Festivalul-concurs al viorii cu goarnă "Dorel Codoban". Ediţia I a festivalului va avea loc în data de 18 august 2013, în localitatea Roșia. Locul preselecției din data de 1 august 2013 va fi la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Oradea str. Piața 1 Decembrie nr.12, de la ora 16.00. La concurs pot participa artişti amatori instrumentiști care au vârsta peste 12 de ani. Soliștii instrumentiști vor prezenta două piese de joc din zona Bihorului. Aprecierile vor ține cont de calitățile interpretative, autenticitatea repertoriului, a costumului popular și a virtuozității instrumentistului. Mai multe informații referitoare la preselecție și concurs se pot obține de la sediul CJCPCT Bihor, Piața 1 Decembrie nr. 12, sau la telefon/fax 0259.413.922, email: cent

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum o ora
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Ce spun candidații Antonescu, Nicușor Dan și Lasconi despre păstrarea lui Ciolacu în funcția de premier

Mediafax acum o ora
Declarațiile au fost făcute luni seara, în cadrul dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni organizată de Digi 24. „Cine vă spune (că-l schimbă pe Marcel Ciolacu din funcția de premier n.r.) ori nu cunoaște Constituția, ori vă minte”, a declarat

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 4 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă îi va mai răspunde lui Matei Păun dacă va ajunge președinte

Mediafax acum 19 minute
În cadrul dezbaterii de luni seara, Nicușor Dan a evitat să dea un răspuns clar inițial, dar a subliniat că opiniile lui Matei Păun nu reprezintă și opiniile sale. „Apreciez tenacitatea, repetiția pe acest subiect. Așa cum am spus, domnul Matei Păun

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum o ora
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 10 minute
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Lasconi, Antonescu și Dan, schimb dur de replici: „Mi-ar fi rușine să candidez” / „Nu e locul pentru telenovele”

Adevarul acum 32 minute
Un moment tensionat a avut loc între Elena Lasconi, candidata din partea USR, și Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, la dezbaterea electorală organizată de Digi24. Lasconi i-a mărturisit acestuia că i-ar fi fost rușine să candideze da

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 7 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Vremea

București
acum

12°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°