Marţi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, s-au tras la sorţi meciurile din etapa a II-a a fazei naţionale a Cupei României, sezonul 2013-2014, la care participă cele 42 de echipe calificate din prima rundă, plus alte 27 de formaţii din Liga a III-a.
Sorţii au decis ca pe 31 iulie, de la ora 17.30, pe stadionul Delta, din Tulcea să se reediteze meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a dintre Izbânda Hagilarea Mihail Kogălniceanu şi Conpet Cireşu. Echipa din Cireşu a câştigat partida de baraj de la Galaţi şi a făcut pasul spre eşalonul al treilea după un meci cu prelungiri şi lovituri de departajare de la 11 metri. Acum elevii lui Darie şi Ivan vor să obţină cel de-al doilea succes în faţa tulcenilor.
"Mergem să ne calificăm mai departe. Va fi un meci echilibrat şi mă bucur că se va disputa pe un teren foare bun. Sper ca până la acest joc să reuşim să ne întărim cu Nicoliţă şi Bogoş pentru a ne putea realiza obiectivul", a declarat Vasile Darie, antrenorul principal al echipei Conpet Cireşu.
Marţi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, s-au tras la sorţi meciurile din etapa a II-a a fazei naţionale a Cupei României, sezonul 2013-2014, la care participă cele 42 de echipe calificate din prima rundă, plus alte 27 de formaţii din Liga a III-a.
Sorţii au decis ca pe 31 iulie, de la ora 17.30, pe stadionul Delta, din Tulcea să se reediteze meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a dintre Izbânda Hagilarea Mihail Kogălniceanu şi Conpet Cireşu. Echipa din Cireşu a câştigat partida de baraj de la Galaţi şi a făcut pasul spre eşalonul al treilea după un meci cu prelungiri şi lovituri de departajare de la 11 metri. Acum elevii lui Darie şi Ivan vor să obţină cel de-al doilea succes în faţa tulcenilor.
"Mergem să ne calificăm mai departe. Va fi un meci echilibrat şi mă bucur că se va disputa p