Zona rurală a județului Iași se confruntă cu un deficit de 167 de poliţişti. Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene spun că doar 28 de agenţi de poliţie au putut fi repartizaţi în comunele ieșene pentru a asigura siguranţa cetăţenilor și că în primul semestru al anului, infracţionalitatea a scăzut, chiar dacă numărul forțelor de ordine este insuficient.
Locuitorii din mediul rural nu mai au aceeași certitudine privind securitatea lor sau a bunurilor deținute din cauza lipsei personalului din Poliţie. Deși lipsesc 167 de poliţişti din schema de personal, până acum doar 28 de cadre au putut fi instalate la posturile sătești pentru a veghea la siguranţa localnicilor. Reprezentanţii Poliţiei susţin că în zonele rurale cu probleme activitatea lucrătorilor a fost eficientizată şi au convingerea că gradul de siguranţă al cetăţenilor va creşte sau cel puțin va fi menținut.
Potrivit bilanţului Poliţiei Județene, pe primele şase luni ale anului, s-a înregistrat o scădere a numărului de apeluri de urgenţă la 112 datorită faptului că oamenii au înţeles să sune doar în cazurile
de maximă urgență.
Tot în primul trimestru al anului, poliţiştii au respins mai multe cereri de autorizare a armelor letale din cauza solicitanţilor care se aflau în conflict cu rudele sau cu vecinii.
În aceeași perioadă a anului s-a înregistrat o scădere a furturilor prin efracţie din societăţi comerciale şi a celor de animale. Numărul de dosare penale cu autori necunoscuţi soluţionate a crescut cu 20 de procente, se arată în bilanțul IPJ Iași.
În primul semestru, și numărul victimelor accidentelor rutiere a scăzut cu mai mult de jumătate. Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară de către pietoni şi neacordare de priori