Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sugerat miercuri că Rusia nu-şi va retrage muniţiile din regiunea de est a Republicii Moldova până când nu va fi reglementat conflictul din Transnistria.
În cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul afacerilor externe şi integrării europene de la Chişinău, Natalia Gherman, şeful diplomaţiei ruse a declarat că, în prezent, nu se discută modificarea operaţiunii de pacificare din stânga Nistrului, iar Rusia îşi va evacua muniţiile din regiune după reglementarea conflictului. ‘În contextul reglementării vor fi excluse toate impedimentele din calea evacuării muniţiilor şi atunci vom putea conveni şi în privinţa noului format al misiunii de pacificare’, a declarat Lavrov, transmite Agerpres. ‘Noi ne pronunţăm pentru rezolvarea acestei probleme în cadrul elaborării unui statut special pentru Transnistria şi garantării acestui statut în formatul şi în contextul confirmării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova‘, a adăugat Serghei Lavrov.
Totodată, ministrul rus a chemat părţile implicate în diferendul transnistrean să se abţină de la acţiuni unilaterale şi poziţii radicale.
În acelaşi timp, ministrul de externe de la Chişinău a declarat că Republica Moldova se pronunţă pentru iniţierea discuţiilor cât de curând posibil în privinţa statutului politic al Transnistriei. ‘Noi credem că, dacă vom începe cât mai curând să discutăm în cadrul formatului 5+2 aspectele privind reglementarea politică a conflictului, vom rezolva mai repede problemele în interesul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului’, a subliniat Natalia Gherman.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sugerat miercuri că Rusia nu-şi va retrage muniţiile din regiunea de est a Republicii Moldova până când nu va fi reglementat conflictul din Transnistria.
În cadrul unei conferinţe de presă comune cu mi