Produsele cosmetice, cum ar fi fardul, demachiantul, săpunul, cremele hidratante, autobronzantele, deodorantele şi parfumurile sunt considerate, în general, sigure pentru organism. Însă, pentru anumiţi oameni, aceste produse pot da naştere unor reacţii alergice serioase şi chiar unor probleme serioase, cum ar este astmul.
De curând, compania Boots, ale cărei produse sunt comercializate şi în România, a decis să retragă de pe piaţă două produse din categoria autobronzantelor, din cauză că mai multe persoane s-au plâns de probleme respiratorii. Este vorba despre Seventeen Instant Glow Bronzing Spray şi Soltan Beautiful Bronze Wash-Off. S-a ajuns la concluzia că de vină pentru problemele respiratorii este alcoolul pe care îl conţin aceste produse.
Problemele respiratorii fac parte din simptomele astmului cauzat de reacţii alergice. Astmul este o boală a plămânilor care se dezvoltă atunci când căile respiratorii se blochează sau se îngustează. De obicei, această boală afectează oamenii în episoade scurte, care fac, însă, necesară intervenţia medicală imediată, în cazul în care simptomele sunt severe. Manifestările astmului pot fi declanşate de o reacţie alergică, şi includ tusea, o respiraţie rapidă, senzaţie de blocare a respiraţiei şi respiraţia şuierătoare.
„Astmul poate să fie declanşat şi agravat de mulţi factori ce fac parte obişnuit din viaţa noastră. Spre exemplu, un pacient alergic la polenuri sau la praful de casă se poate simţi rău dacă este expus la alergenul relevant. Efortul fizic, fumul de ţigară sau o viroză respiratorie pot agrava, de asemenea, simptomele de astm. Microparticulele de natură chimică prezente în mod obişnuit în jurul nostru, sunt iritante pentru tractul respirator şi pot agrava suferinţe respiratorii acute sau cronice. Efectul este mai amplu dacă pacientul este expus la cantităţi mai mari de microparticule,