*Mascații au descins ieri dimineață la Penitenciarul Tulcea, acolo unde urmăreau doi deținuți acuzați că ar face parte dintr-o rețea infracțională care acționa prin metoda „Accidentul”
„Suspecții ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor”, spun reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române, cei care coordonează activitatea în acest amplu dosar.
Ieri dimineață au avut loc percheziţii la 14 persoane încarcerate în cinci penitenciare. Acţiunea, la care au participat peste 500 de poliţişti, vizează probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice, prin metoda „Accidentul”.
Au fost formate 51 de echipe de percheziţie, formate din peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale şi de intervenţie. Percheziţiile se desfăşoară în cinci penitenciare: Galaţi, Iaşi, Craiova, Mărgineni Giurgiu și Tulcea.
La Tulcea, oamenii legii au găsit, în camerele celor doi deținuți vizați de acțiune, două telefoane mobile extrem de bine ascunse. Surse din anchetă spun că mascații au răscolit toată camera pentru a găsi telefoanele mobile ce ar fi fost folosite pentru această activitate infracțională.
Cei doi deținuți sunt de la maximă securitate și au fost transferați în acest an de la Constanța. Ambii sunt încarcerați pentru tâlhării.
*Mascații au descins ieri dimineață la Penitenciarul Tulcea, acolo unde urmăreau doi deținuți acuzați că ar face parte dintr-o rețea infracțională care acționa prin metoda „Accidentul”
„Suspecții ar fi contactat prin telefon