Marţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-a bucurat de vizita a doi poliţişti din Suedia, membri ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, aflaţi în judeţul Alba într-o vizită privată.
Tomas Petersson şi soţia acestuia Anette, sunt poliţişti activi în poliţia din Goteborg şi au peste 30 de ani de experienţă în munca de poliţie.
Aceştia lor au fost primiţi de chestorul principal Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Județean Alba şi de comisar şef Finta Sorin, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA) – Regiunea I Alba, împreună fiind purtate discuţii cu privire la modurile de organizare a poliţiilor din judeţul Alba respectiv Goteborg.
Oaspeţii au putut să vadă autospecialele cu care lucrează poliţiştii rutieri precum şi laboratorul criminalistic mobil şi autospecialele de intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale, concluzia acestora fiind că mijloacele folosite de poliţiştii români sunt aproximativ la fel cu cele folosite de poliţia suedeză.
Aceştia şi-au exprimat mulţumirea pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi de poliţiştii din Alba, întâlnirea reprezentând o bună ocazie pentru dezvoltarea unor relaţii de prietenie între poliţişti din judeţul Alba şi poliţişti din Suedia.
La finalul întâlnirii a fost realizat un schimb de obiecte simbolice, poliţiştii suedezi exprimându-şi disponibilitatea de a primi vizite ale poliţiştilor din Alba, în ţara lor. S-ar putea sa iti placa si: Delegaţie IPA din Israel, în vizită la IPJ Alba O delegaţie a IPA Israel, în vizită în judeţ 51 de poliţişti şi-au început activitatea la IPJ Alba 11 noi poliţişti la IPJ Alba
Marţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-a bucurat de vizita a doi poliţişti din Suedia, membri ai Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, aflaţi în