Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De mâine încep Zilele Cetăţii Zalăului. Patru zile cu muzică, vedete şi competiţii sportive

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

La Zalău începe joi, 25 iulie, cea de-a XVI-a ediţie a Zilelor Cetăţii, eveniment ce va bloca centrul oraşului timp de patru zile.

Sărbătoarea este organizată de o firmă din Zalău şi se va desfăşura, ca şi până acum, în zona centrală a oraşului. Programul artistic pregătit de organizatori începe vineri, de la ora 19.00, când pe scenă vor urca solişti locali de muzică uşoară şi populară, dar şi dansatorii şi orchestra Ansamblului Folcloric „Meseşul”.

Vineri, distracţia este deschisă, la 18.30, de formaţiile Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău şi cele ale Palatului Copiilor, după care atmosfera va fi încinsă de Emanuel Cîrstea, Anda Adam şi CRBL.

Show-ul continuă sâmbătă, când pe scena din centrul oraşului va urca, de la ora 20.00, Adrian Aron, tânărul din Zalău care a făcut senzaţie la „Românii au talent”, care va încălzi publicul pentru invitaţii speciali – Like Chocolate, Andreea Bălan şi rapper-ul german Nana. Seara de sâmbătă se va încheia cu un foc de artificii, programat să înceapă la ora 23.55.

Ultima zi de sărbătoare este dedicată, ca de obicei, iubitorilor muzicii populare. Timp de cinci ore, cu începere de la ora 18.00, pe scenă vor urca dansatorii şi soliştii vocali ai Ansamblului Folcloric de Copii „Columna” şi ai Ansamblului Artistic Profesionist „Porolissum”, dar şi invitaţii speciali ai evenimentului – Marius Ciprian Pop şi Sava Negrean Brudaşcu.

În paralel cu evenimentele de la scenă, organizatorii au pregătit şi un program de competiţii sportive – turnee de handbal, fotbal, box, lupte libere, tenis de masă, volei şi beach volei, concurs de ciclism, streeat bal şi tenis de câmp, ce se vor desfăşura după următorul program:

25 iulie - Activităţi sportive, prima zi

- Turneu fotbal – pe Teren Jula, orele 9 – 14

26 iulie – 4 august – Activităţi sportive, ziua 2

26

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°