Un film cu trei medici care operau mâna unui copil cu bormaşina industrială şi un cleşte de scos cuie a scandalizat opinia publică din Moldova. În timp ce ministrul Sănătăţii spune că e vorba de un conflict intern şi o încercare de a discredita instituţia, medicii se plâng că nu au ustensilele necesare şi sunt nevoiţi să improvizeze.
Direcţia de Sănătăte a Primăriei Chişinău a declanşat o anchetă privind condiţiile în care sunt trataţi copiii la Spitalul Municipal „Valentin Ignatenco“ din capitala Moldovei. Asta, după ce, la începutul acestei săptămâni, o echipă de chirurgi a făcut public un filmuleţ în care un băiat de nouă ani e operat cu instrumente folosite în construcţii. În imaginile care au făcut deja înconjurul lumii se vede cum medicii introduc un cap de burghiu între degetele de la mâna dreaptă a copilului, cu bormaşina. „Lucrăm cu instrumentariul care ne este prezentat de conducerea spitalului. Cu cleştele şi cu bormaşina operăm încă din 1991. Aceste unelte nu sunt potrivite pentru efectuarea intervenţiilor, pentru că nu pot fi sterilizate“, a spus chirurgul traumatolog Nicolae Curcă, unul dintre protagoniştii clipului. Lipsurile din sălile de operaţii ale „spitalului groazei“ nu se opresc aici: chirurgii fac transplanturi din piele croită cu bisturiul în loc să folosească un dermatom, iar, în operaţiile de ortopedie, pe post de greutăţi utilizează sticle umplute cu ciment.
„Am pus la loc şi braţe dislocate cu burghiul“
Şeful Secţiei Traumatologie, Grigori Rusanovschi, susţine că i-a solicitat de mai multe ori directorului spitalului să cumpere echipamentele necesare pentru prelucrarea oaselor, însă nu a primit niciun răspuns. „Ceea ce se vede în clip e o intervenţie uşoară. Însă am pus la loc, cu burghiul, şi braţe dislocate, fiindcă n-aveam de ales. Dacă nu vom primi echipamentele de care avem nevoie, nu vom mai opera decât urgenţe“, a