Se înşală cine îşi imaginează că Gruia Stoica ar fi trebuit să poarte 200 de milioane de euro, în buzunarul de la vestă, ca să cumpere din raft CFR Marfă; este absolut normal să nu aibă banii, pentru că astfel de achiziţii se fac, îndeobşte, pe credit sindicalizat.

Ceea ce pare, însă, îndeajuns de curios este că nu reuşeşte să alinieze banii după câştigarea licitaţiei, un fapt care se deduce din aceea că a încercat să mobilizeze "Directorate-General for Competition" al Comisiei Europene ca să anuleze licitaţia, urmărind să nu piardă banii pe care i-a depus drept garanţie.

În acelaşi timp, a încercat să se alieze cu americanii de la OmniTRAX, cei care i-au fost contracandidaţi la cumpărarea CFR Marfă şi care au contestat licitaţia (în cazul unei reuşite, ar rezulta o operaţiune care, în limbaj bursier, ar fi echivalenta unui "front running").

Băsescu joacă ţonţoroiul, răzbunându-se pe toată lumea:

Pe Gruia Stoica, pentru că şi-a ales PNL drept vestibul al licitaţiei, pentru ca, în ulterior, să intre în sufrageria PSD;

Pe Victor Ponta, ca să nu se derobeze de răspunderea eşecului privatizării CFR, aşa cum se prefigurează că se va sfârşi (la capăt, Ponta va avea două ghiulele - la un picior CFR, la celălalt, Oltchim);

Pe Crin Antonescu, amânând numirea lui Ovidiu Silaghi, ca ministru al Transporturilor (în ograda căruia s-ar afla CFR Marfă), redeschizând conotativ cazul procurorului George Bălan (dimpreună cu consilierul său Marcel Sâmpetru şi şeful DGIPI Ilfov, Mihai Vlad, acuzaţi de încercare de şantaj politic, pe baza divulgării de informaţii secretizate).

Încercarea lui Ponta să-i arunce cărbunele încins în mâna lui Băsescu, trimiţând privatizarea CFR Marfă spre avizare la CSAT (unde şef este preşedintele), a fost respinsă printr-o lovitură de "rever" de Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt prezidenţial, care a comunicat că în