Zona euro pare că se îndreaptă spre ieşirea din cea mai lungă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă creşterea puternică, crearea masivă de locuri de muncă şi rezolvarea crizei datoriilor sunt perspective mult prea îndepărtate, concluzionează The Wall Street Journal pe baza celor mai recente date statistice.
Un indice care reflectă planurile directorilor de achiziţii ai companiilor din zona euro a crescut la maximul ultimelor 18 luni în iulie, semn că activitatea economică s-a stabilizat în această vară şi ar putea începe să crească în al treilea trimestru după ce a scăzut continuu de la sfârşitul anului 2011. Indicele are la bază un sondaj efectuat de firma Markit.
De asemenea, încrederea populaţiei în economie s-a îmbunătăţit în iulie pentru a opta lună consecutivă şi a ajuns la cel mai ridicat nivel din august 2011, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Însă revenirea va fi fragilă pe termen scurt, în condiţiile în care guvernele zonei euro fac eforturi pentru a reduce datoriile limitând substanţial cheltuielile publice care ar stimula creşterea. Totodată, rata şomajului este la cote istorice, iar băncile slăbite au tăiat alimentarea cu credit către firmele mici, suprimând investiţiile de afaceri. „Revenirea la creştere va fi, probabil, lentă şi disproporţionată. Politica fiscală va rămâne o piedică în calea creşterii, mai ales la periferie. Şomajul ridicat şi pieţele imobiliare încă slabe vor eroda cererea internă în multe ţări“, a explicat Martin Van Vliet, analist la ING.
Chris Williamson, economist şef la Markit, notează că sondajele reprezintă dovezi încurajatoare că zona euro poate ieşi din recesiune în al treilea trimestru.
Companiile au continuat în iulie să elimine locuri de muncă, dar în cel mai lent ritm din martie 2012. Aceasta ar putea să însemne că vor trece multe luni înainte ca revenirea l