Guvernul vrea să finalizeze procesul de privatizare a Romtelecom prin vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), îl deţine în companie, potrivit unei hotărâri de Guveren adoptate astăzi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
"Aceste acţiuni au o valoare nominală de 10 lei fiecare, echivalentul sumei de 146,461 milioane lei, reprezentând în total 45,99% din capitalul social al Romtelecom, informează MSI", scrie în documentul menţionat.
Pentru vânzare, Ministerul pentru Societatea Informaţională are în vedere selectarea unui consultant specializat, bancă de investiţii sau consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital pentru finalizarea privatizării Romtelecom.
Atribuţiile consultantului vor consta în acordarea de asistenţă specializată, inclusiv juridică, pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare (divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare.
Cheltuielile de privatizare constând în plata consultantului, pregătirea şi realizarea privatizării vor fi suportate de la bugetul de stat, se precizează în document.
Executivul consideră că finalizarea procesului de privatizare "este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei". În 2012, profitul Romtelecom a fost de 312,634 milioane lei la o cifră de afaceri de 2,729 miliarde lei.
Totodată, prin acordurile stand-by de tip preventiv încheiate cu FMI, privatizarea intră în categoria măsu