Într-o convorbire importantă de la BBC, din 1979, dizidendul rus Alexandr Soljeniţîn, îi comunica lui Janis Sapiens că: „Rusia trebuie să renunţe la toate ideile nebuneşti de cucerire externă şi să înceapă tihna lungă, lunga perioadă de însănătoşire”.

Iată că şi după aproape 35 de ani, de la acea declaraţie a curajosului romancier, chiar dacă Uniunea Sovietică, ţarcul împrejmuit, în care erau ţinute sub lunetă zeci de popoare, şi-a dat obştescul sfârşit, Federaţia Rusă „împutinată şi răsputinată”, continuă politica expansionistă şi râvnind la pământ străin, pofteşte şi glie românească.

Astfel, Basarabia a beneficiat în permanenţă, în ultimii 200 de ani de un interes sporit special, din partea „fratelui mai mare”. Evident că în perioadă în care Republica Moldova, ocupată fiind, s-a aflat în componenţa Uniunii Sovietice, fiind o republică de hotar, cu vecini „duşmănoşi”, aici a fost concentrat un număr exagerat de mare de colaboratori ai serviciilor speciale sovietice.

Ar fi naiv să considerăm că odată cu declararea formală a suveranităţii şi independenţei naţionale, agentura moscovită a fost redislocată. Din contra, având în vedere aspiraţiile naţionale ale băştinaşilor, colaboratorii din umbră ai regimului şovin de la Kremlin au beneficiat în continuare de un sprijin sporit pe linie de „serviciu”, dovadă fiind, cel puţin grija pentru restricţionarea accesului la dosarele colaboraţioniştilor sau imposibilitatea adoptării unei legi a lustraţiei. Dat fiind numărul mare de persoane aflate în contact cu KGB-ul rusesc (fie oficial, fie mai puţin oficial), este cert că odată cu instituirea unui sistem pluri-partidist, mulţi dintre aceştia s-au implicat activ în noile structuri politice (fie din proprie iniţiativă, fie la comanda şefilor). Acţiunile de mai departe ale acestor personaje obscure au demonstrat, din păcate, prea târziu, care au fost adevăratele in