Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delfinii sălbatici folosesc “nume” pentru a comunica între ei

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 24 iulie 2013 ·

Delfinii care trăiesc în libertate folosesc un fel unic de a “fluiera”, pentru a fi recunoscuţi de apropiaţii lor şi pentru a răspunde atunci când un exemplar din aceeaşi specie îl strigă “pe nume”, afirmă autorii unui studiu publicat luni în Statele Unite. Acest studiu, realizat pe 200 de delfini sălbatici din largul coastelor Scoţiei, a evidenţiat faptul că aceste vieţuitoare sunt singurele mamifere în afară de om care sunt capabile să “se strige” pe nume. “Este prima dovadă reală a existenţei unor nume în regnul animal”, afirmă Stephanie King, cercetătoare la Universitatea St. Andrews din Scoţia, coordonatoare acestui studiu publicat în revista americană Proceedings of the National Acadmey of Sciences (PNAS). Acest studiu “face o paralelă foarte interesantă între modalităţile de comunicare ale oamenilor şi cele ale delfinilor: toată lumea ştia că aşa stăteau lucrurile, dar acest fapt nu fusese încă dovedit niciodată printr-un experiment”, a adăugat ea. Oamenii de ştiinţă descoperiseră deja în trecut faptul că delfinii îşi dezvoltă propriul fluierat, ca o semnătură personală sau ca un nume, în primele luni de viaţă. Aproape jumătate din totalul fluierăturilor utilizate de un delfin sălbatic sunt efectuate pentru a-şi comunica propriul nume sau pentru a-şi anunţa sosirea într-o anumită zonă, precizează Stephanie King. Această cercetătoare a dorit să afle ce ar face un delfin dacă un alt defin ar fluiera numele său. Alături de Vincent Janik, coautor al studiului, cercetătoarea scoţiană a înregistrat un grup de delfini şi a difuzat apoi sunetele corespunzătoare fluierăturilor lor personale, unele după altele, modificând uşor înregistrarea, pentru a-i face pe delfini să creadă că îşi aud propriul nume “pronunţat” de un alt delfin. “Animalele au reacţionat atunci când au auzit (înregistrarea) fluierătura lor. Fiecare delfin a răspuns, de fiecare dată, şi foarte repede,

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 11 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 43 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 51 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°