Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boierii de pe moşia statului

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

Cine-a spus că munca la stat e prost plătită? Desigur, dacă eşti un neica nimeni de pedagog, un medic amârât de la ţară sau un bibliotecar prăpădit n-ai cum să faci avere. Zi bogdaproste că nu te lasă statul să mori de foame şi-ţi dă cele câteva mii de leuţi. De unde să dea mai mult, dacă voi sunteţi atâţia, iar el, statul, e unul?

Răbdaţi, poate dă Dumnezeu şi ne înfiază bătrâna Europă şi veţi avea de toate. Nu vă revoltaţi măcar până la summitul de la Vilnius.

Şi ce dacă unii lucrează ca şi voi, la stat, dar primesc lefuri de zeci de ori mai mari. Sunt şefi, bre întunecaţilor! Au responsabilităţi, gestionează structuri mari, cu multe piuliţe ca voi. Aşa că trebuie plătiţi bine, cu zeci şi chiar sute de mii de lei, altfel ni-i fură alţii. Occidentul aşa şi aşteaptă: să le dăm câte un salariu de nimic, ei să se supere şi să fugă. Şi ce ne facem noi în acest caz?

De unde luăm un alt director în locul lui Teodor Ciclicci, de exemplu, de la Centrul pentru Frecvenţe Radio, sau în locul lui Dumitru Galupa, de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice din cadrul Agenţiei Moldsilva. Şi ce dacă n-aţi auzit de ei şi nici de instituţiile unde sunt şefi? Oamenii lucrează, nu-şi fac PR, ca miniştrii şi deputaţii. Altfel de ce credeţi că ar fi fost răsplătiţi anul trecut cu 440.000 şi, respectiv, 470.000 de lei?

Sau să-i luăm, bunăoară, pe şefii de la AIR Moldova, întreprinderea de stat care face tot posibilul ca moldovenii să poată zbura în toate colţurile lumii la preţuri mici şi în cele mai bune condiţii (că nu prea reuşeşte e altă poveste, important e că depune toate eforturile). De ce n-ar primi managerul 1,2 milioane de lei pe an? Doar din cauza că întreprinderea e înglodată în datorii, iar Curtea de Conturi a constatat că e administrată ineficient şi netransparent?

Nu-mi pare deplasat nici faptul că şefii de la Registru au avut anul tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°