Asociația Culturalä #FA91A2 și-a propus un scop mare – să promoveze artiștii contemporani locali și arta lor în comunitatea de care aparțin. Astfel, asociația expune artiștii în galerii de artă neconvenționale. Până și prezentarea operelor e neobișnuită – acestea stau în formație modulară și se prezintă ciclic.
Cel mai nou eveniment al asociației grupează 20 de artiști care vin cu lucări în tonuri de roz. Expoziția de graficä și pictură ”Noul roz este fa91a2” se deschide marți, 30 iulie, la ora 18.00, în Spațiul Expozițional al Primăriei Municipiului Timișoara (Piața Victoriei nr.5). Pe simeze vor fi prezentate lucrări realizate de Ana Adam, Carine Arnakis, Dona Arnakis, Maria Balea, Dana Catona, Anda Ciuma, Livia Coloji, Remus Dăescu, Eugenia Drägoi-Banciu, Sorin Drăgoi-Banciu, Lorena Garoiu, Andreea Kapusy, Ana Kun, Manuela Marchiö, Adriana Oancea, Sara Ruieneanu, Adrian Sandu, Nada Stojici, Edith Torony, Gloria Vreme Moser.
”Motivația temei își are fundamentul în codul hexacrom al unui anumit ton de roz, cel care dă numele asociației și care, alături de semnul grafic, reprezintă în viziunea fondatorilor creativitatea artiștilor exprimată în cadrul comunității” – explică Livia Coloji, una din artistele participante.
Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 30 august, luni, miercuri 8.00 – 15.00, marți 8.00 – 18.00, joi 8.00 – 17.00, vineri 8.00 – 13.30.
Asociația Culturalä #FA91A2 administrează deja opt spații aflate în incinta unor instituții publice, iar în decursul celor 10 luni de la înființare 35 de artiști timișoreni au fost expuși deja de 28 de ori, numărul lucrărilor cu care aceștia au ieșit în fața unui public estimat la 40.000 de persoane fiind de 180.
Asociația Culturalä #FA91A2 și-a propus un scop mare – să promoveze artiștii contemporani locali și arta lor în comunitatea de care aparțin. Astfel, asociația expu