Undeva in titlu trebuia sa pun ghilimele insa nu le-am pus fiindca e vorba chiar de lege si dreptate. Vointa politica si arbitrariul politic care pot sa prefabrice decizii ale justitiei sunt probabil exprimarea cea mai periculoasa a nedreptatii. Contractul dintre cetateni aflati sub protectia legii si justitie este fracturat.

Justitia aflata pe treapta bunului plac nu inseamna altceva decat ca cetateanul ramane in voia nedreptatii. In a sa “Doctrina a virtutii” Kant ne sfatuia: “Nu permiteti ca drepturile voastre sa fie calcate nepedepsit in picioare”. Frumos spus dar in ce consta pedeapsa cand puterea politica si puterea unor judecatori se alatura si decid “ceea ce trebuie” iar nu “ceea ce e adevarat”?

Am avut in ultimii ani decizii in justitie considerate exemplare dar bazate pe aparente si convingeri personale, fara probe directe si fara marturii concludente. Am avut rasturnari ale unor decizii din justitie pe cat de radicale pe atat de indoielnice. Exista intr-adevar o latura esentiala in lege si in exercitiul justitiei si anume ca legea are o valabilitate generala dar se aplica intotdeauna intr-un caz singular. Si nu avem cum sa ne abtinem de la o parere cand aparenta nedreptatii e atat de puternica. Ca in aplicarea legilor se ivesc tot felul de situatii contradictorii si este necesara inteligenta magistratului (procuror sau judecator), aceasta e mai presus de orice indoiala. Insa cand prea multe lucruri sunt lasate sau se aduc la simpla apreciere a magistratului atunci rezultatul (decizia) poate fi mult mai rau caci limitele contradictiei sunt inlaturate printr-o vointa arbitrara si deci o hotarare arbitrara.

Magistratii care aplica legea in cazuri de coruptie, atat de nenorocit de multe si adeseori parca de neatins, n-au cum sa nu stie ca suspiciunea de coruptie se aseaza si in justitie. Banii si traficul de influenta impun legea tacerii