Privind înapoi prin fereastra bucătăriei, o carte fermecătoare, în care dominanta este o indicibilă plăcere a vieţii, chiar dacă dulce-amarul sau durerea însăşi, ma­rile vămi ale existenţei vor fi ine­vi­ta­bil întâlnite în cale. Peste toate însă în­­vin­ge sentimentul tihnit şi bun al vie­ţui­rii, definit prin intraductibilul cuvânt german Gemütlichkeit. În marca mai mul­tor volume ale scriitoarei, între co­per­ţile cărţii se asociază, firesc, variate genuri. Evocările, diverse şi pline de cu­loa­re (poveşti de familie, întâmplări, por­tre­te, peisaje), multe dintre ele nişte mici bijuterii, se îmbină cu ritualul me­se­lor cotidiene ori cu marile ritualuri de peste an. Tihna familiei şi a prietenilor în jurul mesei ritmează existenţa. Este vorba, în toate momentele vieţii, fie bune, fie grele, de preţioasa bucurie – sau consolare – a convivialităţii. Punct la care autoarea pune în pagină şi re­ţe­te­le felurilor care s-au preparat cu acele ocazii.

Să notăm că volumul scriitoarei ger­ma­ne Dagmar Dusil – născută la Sibiu şi stabilită în Germania de la mijlocul ani­lor 1980 –, a fost publicat cu câţiva ani în urmă în Germania şi s-a bucurat, pe bună dreptate, de un deosebit succes. Car­tea, spune autoarea, este „călătoria re­memorării, a reîntoarcerii în oraşul co­pi­lăriei, oraşul «de peste pădure». Aceas­­tă călătorie reînvie sentimentul de si­gu­ran­ţă care pe atunci purta semnul veş­ni­ci­ei. Dar viaţa avea să-i dea o lecţie autoarei. La un moment dat, această veş­ni­cie s-a fărâmiţat, devenind trecut. De aceea cartea de faţă este în acelaşi timp o poveste despre vremelnicie, despre dra­gos­te şi moarte, despre inocenţă şi matu­ri­zare“.

Dagmar Dusil ne redă o importantă tranşă a vieţii în ţara noastră, văzută (de) la Sibiu, începând cu anii 1950, vre­mea copilăriei autoarei, până în 1985. Şi puţin după. Există pagini şi despre Clu­jul studenţiei