Mihai Stoica se dă acum mare stelist şi speră ca lumea să nu-l creadă pe Vivi Răchită, care a povestit cum turba de furie managerul, mare suporter dinamovist prin '97, când Steaua bătea pe Oţeul cu 5-1 şi el lovea scaunele şi urla că putea să-l bată oricine numai "jigodiile de la Steaua nu".
La fel cum speră că lumea a uitat cum în 2001 i se îndeplinea un “vis”, acela de a “deveni preşedinte la Rapid”.
Timpul a trecut, vise nu mai are, aşa că se mulţumeşte să fie cel mai distractiv manager din fotbalul românesc: n-are drept de semnătură iar jucătorii se distrează copios pe seama lui când văd cum le promite prime de sute de mii de euro pe nişte foi semnate de el.
În aceste condiţii, este greu de definit rolul lui, utilitatea la club, pentru că „munca” pentru care s-a făcut remarcat la Skopje nu e pe placul UEFA. Şi sunt şanse mari să nu fie nici pe placul lui Gigi Becali pentru că Steaua este, în acest moment, cea mai bună afacere a lui, una de milioane de euro, iar deciziile lui Stoica au ajuns la judecată.
Probabil că de data aceasta Steaua scapă de suspendare. O să fie amendat clubul, poate şi MM Stoica, şi trece.
Ce te faci, însă, dacă într-o zi li se pune pata suporterilor – se ştie că Steaua are un nucleu dur de ultraşi, care ultraşi nu au o relaţie tocmai bună cu presa – şi bat şi ei ziariştii, dar o fac la un meci.
Ce-o să facă UEFA atunci, ce decizie va lua împotriva unui club care deja trăieşte pe muchie de cuţit. Ce şanse are Steaua să scape de o excludere din cupele europene, echivalentă cu un dezastru financiar şi o gaură de milioane de euro pentru Gigi Becali?
Iar Becali trece cu vederea multe, dar nu suportă să piardă bani. Şi când pierde, cineva trebuie să plătească iar MM Stoica este perfect pentru asta.
Şi o să vedem, atunci, care este noua mare dragoste a managerului dinamovisto-rapidisto-stelist