Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizii ale ISMB privind anul şcolar 2013-2014: Între 75 şi 115 clase de a IX-a ar putea fi desfiinţate din toamnă

Publicat in Mediafax, joi 25 iulie 2013 ·

Între 75 şi 115 clase de a IX-a ar putea fi desfiinţate din toamnă, prin neocuparea locurilor, iar până la 150 de norme vor fi reduse, profesorii care ar putea fi afectaţi de diminuarea numărului de clase fiind de la disciplinele tehnologice, a declarat joi inspectorul general şcolar al Capitalei.

Constantin Trăistaru, inspectorul general şcolar al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că, după prima repartizare computerizată în licee, a fost făcută o analiză din care rezultă că din toamnă ar putea să dispară între 75 şi 115 clase de a IX-a.

"Aşteptăm rezultatele la a doua repartizare computerizată în liceu, dar după o primă analiză pe care am făcut-o, am constatat că din toamnă ar putea dispărea între 75 şi 115 clase din învăţământul tehnologic, aceasta implicând reducerea până la 150 a normelor pe discipline tehnologice", a spus inspectorul general şcolar al Capitalei.

Trăistaru a adăugat că ISMB va face o altă analiză în 2 august, când va putea şti mai precis care va fi situaţia locurilor în clasa a IX-a, după a doua repartizare, respectiv câte clase nu au elevi şi ar trebui desfiinţate, tot atunci fiind analizată şi situaţia normelor didactice pe discipline.

Inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că există posturi ocupate prin suplinire şi acestea ar urma să fie diminuate prioritar.

Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În 15 iulie au fost repartizaţi absolvenţii înscrişi în prima etapă, respectiv candidaţii din seria curentă şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014.

A doua etapă de repartizare computerizată în licee are loc joi 25 iulie.

În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie - 1 august vor fi rezo

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°