Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierul Petru Olariu a ajuns salvator în ceruri

Publicat in Ziarul de Roman, joi 25 iulie 2013 ·

Plutonierul major Petru Olariu a pierdut, joi, lupta cu viaţa. Acesta s-a stins după patru luni în care a luptat cu o boală cumplită, leucemia.

Joi, 25 iulie, în jurul orei 16.20, plutonierul major Petru Olariu, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, a plecat la cele veşnice. Petru Olariu, care a ajutat la salvarea a nenumărate victime ale accidentelor de circulaţie – fiind subofiţer operativ principal pe o autospecială de descarcerare – nu a mai avut puterea de a lupta pentru propria viaţă şi s-a stins pe un pat de spital, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, deşi în jurul său erau toţi cei apropiaţi care au încercat, din răsputeri, să-l ajute pentru a învinge boala.

Până în urmă cu patru luni, Petru Olariu era un tânăr pompier plin de viaţă, optimist şi cu planuri de viitor, împreună cu cea pe care dorea să o ia de soţie. La sfârşitul lunii martie, acesta s-a prezentat la medic din cauza unei banale răceli. Două săptămâni mai târziu, Petru avea să stea faţă-n faţă cu diagnosticul care i-a fost fatal: leucemie acută mieloblastică.

Primele două cure cu citostatice au avut efect şi toată lumea spera că boala va fi doborâtă uşor de Petru, avantajul fiind organismul tânăr.

Boala lui Petru a adus în actualitate ideea de altruism. Zeci de persoane, care l-au cunoscut sau nu pe pompierul romaşcan, au mers la centrele de recoltare a sângelui din diferite localităţi şi au donat sânge pentru Petru. În plus, bărbaţii cu grupa de sânge A şi Rh negativ au mers la Iaşi pentru a dona trombocitele din sânge, atât de necesare în recuperare.

Din păcate, săptămâna aceasta, o infecţie i-a distrus toate trombocitele din sânge. Petru a intrat în şoc toxico-septic, iar medicii i-au indus coma, în încercarea de a-l ţine în viaţă. În tot acest timp, mai multe persoane au răspuns apelului făcut de familie pe reţelele de socializare sau prin mass-m

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României

HotNews acum 35 minute
Cătălin Predoiu, numit, marți, premier interimar al României de către președintele interimar Ilie Bolojan, este președinte interimar al PNL din februarie 2025. A fost ministru al Justiției și apoi ministru de Interne în guvernele Tăriceanu, Boc, Orb

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum o ora
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Rihanna e însărcinată cu al treilea copil cu A$AP Rocky. Cum a apărut îmbrăcată la Met Gala 2025, unde tema a fost dedicată modei masculine

Libertatea acum o ora
Rihanna și A$AP Rocky au dezvăluit că așteaptă al treilea copil la Met Gala 2025. Cântăreața în vârstă de 37 de ani și-a mângâiat burtica pe covorul roșu, în timp ce partenerul ei a confirmat vestea reporterilor.

Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor

G4Media acum 3 ore
Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era

Milena Brandao, actriță și model în vârstă de 11 ani, a murit după ce a suferit 21 de stopuri cardiace

Gandul acum o ora
Brazilia este în doliu după moartea fulgerătoare a Milenei Brandão, o promițătoare actriță și model în vârstă de doar 11 ani, care a încetat din viață în urma a 21 de stopuri cardiace, la doar două zile după internarea în spital. Vestea tragică a fo

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum 56 minute
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

Meteorologii anunță ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului: Zonele care intră sub cod galben

Adevarul acum 28 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în întreaga ţară, până vineri dimineaţă. Se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Marţi este cod galben în mai multe regiuni.

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum o ora
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 4 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Liderul conservator Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. Milionarul fără experienţă guvernamentală vine la conducerea celei mai mari ţări din UE într-o perioadă plină de provocări

News.ro acum 2 ore
Conservatorul Friedrich Merz urmează să fie învestit marţi în funcţia de cancelar al Germaniei, într-un moment critic în care economia se luptă cu cea mai lungă recesiune de după război, relaţiile cu principalul aliat în materie de securitate, State

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°