Proiectul „Programul de Implicare Civică şi Dialog pentru Tineri - YCED” implementat şi în trei licee din Vrancea, cu sprijinul departamentului de stat al Statelor Unite ale Americii, se încheie în perioada 26 – 27 iulie, cu o conferinţă la Bucureşti. Proiectul a fost implementat în judeţul nostru în urmă cu doi ani, la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „V.D. Cotea”, ambele din Focşani, şi Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărăşeşti. La conferinţă vor participa grupuri de câte 4 elevi, de la fiecare liceu, respectiv 2 romi şi 2 elevi români, însoţiţi de profesorii mentori.
Astfel, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” va fi reprezentat la această conferinţă de bilanţ al proiectului de profesorul Mihail Fîsan, alături de Eugen Grosu, reprezentant al romilor în cadrul Primăriei Focşani. De asemenea Cristi Bardaş, profesor la Liceul Tehnologic din Mărăşeşti, şi mediatorul Ilie Gicu vor fi şi ei prezenţi în capitală la dezbatere. Din partea Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” va participa profesoara Daniela Cucu. La aceeaşi conferinţă va fi prezentă şi profesoara Ana Gavrilescu, inspector minorităţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea şi coordonator zonal al proiectului „Programul de Implicare Civică şi Dialog pentru Tineri - YCED”.
La conferinţă vor fi discutate aspecte precum implicarea comunităţii, dar vor fi realizate şi activităţi de voluntariat. YCED este un program al Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat al SUA, implementat de International Research & Exchanges Board (IREX), în parteneriat cu Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, organizaţie care lucrează pentru apărarea şi promovarea drepturilor romilor din România.
Proiectul „Programul de Implicare Civică şi Dialog pentru Tineri - YCED” implementat şi