În paşi de melc se mişcă acţiunea de implementare a proiectului privind circuitul bisericilor de lemn din judeţul Maramureş. Astăzi, 25 iulie, conform oficialilor CJ Maramureş, ar urma să se facă, împreună cu reprezentanţi ai primăriilor şi ai parohiilor, predarea firmei SC Technocer SRL Lugoj a primelor amplasamente pe care urmează să fie executate lucrările din cadrul proiectului.
Este vorba despre realizarea unor căsuţe de lemn, amplasate pe fundaţii de beton, care vor fi racordate ulterior la utilităţi, acestea urmând a servi drept centre de informare pentru cele 16 biserici cuprinse în proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord.”
“Primele două amplasamente vor fi predate la Săcălăşeni, respectiv Remetea Chioarului, urmând ca săptămâna viitoare să fie predate toate celelalte. Nu există întârzieri la începerea lucrărilor, deoarece ordinul de execuţie a fost semnat în 19 iulie.
Obiectivul general al proiectului este valorificarea şi promovarea durabilă a potenţialului turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO şi valori ale patriomniului cultural de importanţă naţională şi universală, precum şi îmbunătăţirea calităţii infrastructurii turistice de cazare şi agrement, în vederea creşterii atractivităţii regiunilor, dezvoltării locale şi creării de noi locuri de muncă.
De asemenea, prin activităţile pe care le presupune se urmăreşte ca proiectul să ducă la creşterea importanţei turismului şi culturii, ca factori care stimulează creşterea economică în regiuni, respectând principiile dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului”, au declarat oficialii CJ Maramureş, pentru citynews.ro.