În perioada următoare, Direcţia de Sănătate Publică Buzău va disponibiliza cinci angajaţi, adică patru la sută din numărul total de salariaţi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, prin OUG 77 se reduce numărul total al posturilor ocupate cu un procent de 4 la sută din minister şi direcţiile de sănătate publică. „Procentul de 4 la sută se aplică la un număr de 3.865 posturi ocupate de la direcţiile de sănătate publică şi 238 de posturi ocupate de la Ministerul Sănătăţii, deci un total de 4.103 posturi. Astfel, vor fi reduse 164 de posturi, respectiv vor fi disponibilizaţi 164 de salariaţi“, se precizează în nota de fundamentare a unui proiect de HG, care se află în dezbatere publică până pe 22 august.
Conform aceluiaşi document, prin această măsură, va rezulta o economie de 356.864 lei, care „va fi folosită la asigurarea fondurilor necesare pentru programele de sănătate“. ●