Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean: Mai avem de lucru pentru o vizită la Moscova la nivel de preşedinte ori premier

Publicat in Mediafax, joi 25 iulie 2013 ·

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat joi că "mai e încă de lucru" pentru stabilirea unor vizite bilaterale cu Federaţia Rusă la nivel de preşedinte sau premier, la Moscova sau la Bucureşti, deşi ar fi bine ca dialogul politic să se poarte pe aceste paliere.

"O relaţie bilaterală între două ţări, inclusiv un stat membru al NATO şi al UE şi Federaţia Rusă în cazul celălalt, se susţine printr-o agendă politică de contacte la nivel corespunzător. Este o poziţie de principiu pentru care trebuie să lucrăm în perspectivă. Dialogul politic este bine să se poarte la nivel de miniştri de externe, alte instituţii, dar este bine şi la nivel politic înalt, preşedinte şi prim-ministru. Sunt agende pentru care trebuie în mod firesc să lucrezi, dar pentru asta mai avem încă de lucru", a afirmat Corlăţean, într-o conferinţă de presă despre "reperele şi perspectivele diplomaţiei româneşti pe 2013".

El a fost întrebat dacă, după vizita pe care a făcut-o la Moscova în urmă cu două săptămâni, ar fi posibilă în următorul an o vizită în Federaţia Rusă a preşedintelui Traian Băsescu sau la Bucureşti a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Pe de altă parte, Corlăţean a menţionat că pentru "perioada următoare" vor fi realizate vizite importante în relaţia cu SUA, atât la Washington, cât şi la Bucureşti.

"Pot să vă spun că în perioada următoare ne-am propus să materializăm într-un mod cât mai eficient, din punct de vedere politic, agenda de contacte politice la nivel, atât la Washington, cât şi la Bucureşti, care să contribuie la aprofundarea şi extinderea parteneriatului strategic bilateral. Detalii vor fi oferite la momentul respectiv", a spus ministrul de Externe.

El a vorbit şi despre un turneu de nivel înalt care ar putea fi făcut în ţările Americii Latine în a doua jumătate a anului sau începutul lui 2014 pentru a sprijini interesul comp

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 57 minute
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum 35 minute
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 7 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 12 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 12 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

26°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

24°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

23°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°