În ultima vreme, românul pare să fie depresiv şi, sporadic, masochist: ne merge rău, tot mai rău, şi să vezi că o să fie şi mai rău! Există şi un soi de jubilaţie în această expunere a tarelor, a bubelor naţionale, congenitale şi nevindecabile, care sînt vînate în media şi în viaţa de zi cu zi a fiecărui român. Şi, ca să fim oneşti, nici media, nici fiecare dintre noi nu ducem lipsă de exemple la îndemînă. Doar că intervine aici o selecţie, ca în cazul tradiţiilor: reţinem doar ceea ce considerăm exemplar pentru decăderea neamului. O selecţie inversă, deci, care instituie un soi de tradiţii morbide, de mitologie neagră, din care se hrăneşte apoi în continuare depresia naţională: aşa sîntem noi, din moşi-strămoşi.

DE ACELASI AUTOR Economia marginală Ţara mea cu şapte clase Dincolo de ţăran, statul Sănătate să dea Dumnezeu!... De curînd, am făcut un soi de statistică a „audienţei“ propriilor mele „pilule“. Dincolo de diferenţele sistematice dintre cele „la liber“ şi cele „cu plată“, mi-a rezultat un interesant profil de „rating“: cele mai citite şi apreciate (ca număr de like-uri) par a fi cele care expun, rezonabil şi probabil convingător, jalea naţională şi simptomele ei majore. În aceste cazuri, se naşte parcă un fel de empatie a cititorilor, care se recunosc în poveştile respective şi, uneori, par să se bucure sui generis de confirmarea propriului diagnostic de ţară. Îmi este greu să evaluez însă dacă le plac şi nuanţările pe care încerc să le fac de fiecare dată sau apreciază doar atmosfera sumbră şi pe alocuri exasperată a textului în ansamblul său...

Iată însă că tot media – care au fost cutia majoră de rezonanţă a depresiei naţionale – par să ne ofere şi tratamentul: românii sînt prea pesimişti, trebuie să-i facem optimişti, să le oferim motive de bucurie şi mîndrie naţională. Să le arătăm, de pildă, că „românii au talent“ sau că am văzut şi r