Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că examenele naţionale vor fi organizate în centrele în care nu au existat suspiciuni de fraudă şi cu profesori asupra cărora nu au existat indicii că nu ar fi respectat metodologia de concurs.
"Dorim ca la examenele viitoare - şi mă refer aici la titularizare, la examenul de bacalaureat, a doua sesiune - să nu mai participe profesori asupra cărora a planat suspiciunea de fraudă sau care sunt anchetaţi pentru astfel de fapte. Totodată, nu vom organiza examene în unităţile de învăţământ în care au fost înregistrate astfel de nereguli", a spus Constantin Trăistaru.
Inspectoratul general şcolar al Capitalei a precizat că examenul de titularizare, care va avea loc la sfârşitul lunii iulie, va fi organizat în şase centre, câte unul pentru fiecare sector.
De asemenea, pentru prima dată, din comisia de examen vor face parte "directori de unităţi de învăţământ şi informaticieni a căror probitate morală este recunoscută", a mai spus Trăistaru.
Examenul de bacalaureat din Capitală va fi organizat, în sesiunea august - septembrie, doar în colegiile naţionale şi "în unităţile de învăţământ mai serioase", pentru a evita orice suspiciune de fraudă, a mai spus Constantin Trăistaru.
Inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că printre colegiile în care va fi susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea a doua sunt Sfântul Sava, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Ion Neculce, I.L. Caragiale.
Trăistaru a mai spus că şi pentru sesiunea de anul viitor va lua în calcul organizarea bacalaureatului în centre asupra cărora nu a existat suspiciunea de fraudă.
Inspectorul general şcolar a adăugat că pentru sesiunea a doua a examenului de bacalaureat au fost înscrişi 8.675 de candidaţi, dar se aşteaptă şi finalizare