Ministrul Econimie, Varujan Vosganian a declarat joi într-o conferinţă de presă că depunerea ofertelor de către investitori în cazul companiei Cuprumin s-a prelungit până în 1 septembrie, iar întreaga procedură ar putea fi încheiată până la finalul lunii octombrie. Vosganian a spus că până în 19 iulie, termenul final iniţial, a fost depusă o singură ofertă pentru CupruMin de către compania Trafigura dar documentaţia a fost incomplectă. Prelungirea tremenului de depunere a documentaţiei vine după ce alte două companii, printre care şi Glencore, au cerut prelungirea tremenului de depunere a ofertelor
Conform ministrului, ţinând cont de importanţa companiei Cuprumin, care exploatează rezervele majoritare de cupru ale României, criteriile de calificare pentru investitori sunt destul de severe – scrisoare de garanţie bancară de 1,2 milioane euro, scrisoare de bonitate pentru 40 milioane euro şi condiţii de preţ minim de 6.900 dolari/tona de cupru.
”Strategia Ministerului Economiei pentru compania Cuprumin vizează atragerea de investitori sub forma unui contract comercial cu plata în avans a cantităţii de concentrat de cupru rezultată în urma exploatării. Compania are nevoie de investiţii masive de mediu şi retehnologizare”, a declarat ministrul Vosganian. S-ar putea sa iti placa si: Ministrul Economiei: Opt companii interesate de privatizarea Cuprumin Abrud Memorandum pentru Cuprumin Abrud: Se caută investitor generos, în schimbul produsului finit Varujan Vosganian: Avem șase oferte pentru Cupru Min În opinia lui Clement Negruţ: Soarta societăţii Cuprumin Abrud este pecetluită
Ministrul Econimie, Varujan Vosganian a declarat joi într-o conferinţă de presă că depunerea ofertelor de către investitori în cazul companiei Cuprumin s-a prelungit până în 1 septembrie, iar întreaga procedură ar putea fi încheiată până la finalul lunii octombrie. Vosganian a