* Doar cinci bilete de tratament au rămas fără căutare, din care patru la Venus şi Mamaia
Pensionarii tulceni au dat năvală pentru a le fi repartizat un bilet de tratament în plin sezon turistic, mai ales că în august preţurile sunt destul de piperate dacă vorbim de staţiunile de pe litoral sau de la munte. Aşa se face că din cele 146 de bilete repartizate judeţului nostru pentru cea de-a opta serie de tratament, nu mai puţin de 141 au şi fost alocate automat, un excedent de numai cinci bilete fiind la acest moment disponibile.
„Vorbim despre a opta serie care are ca primă zi de sejur zilele de 14, 15, 16, 17 şi respectiv 18 august, altfel spus în plin sezon turistic. Ca şi în seriile cu prima zi de sejur din lunile iunie şi iulie, rata de alocare este foarte bună poate că şi staţiunile repartizate sunt în marea lor majoritate conforme cu cerinţele asiguraţilor noştri din anii trecuţi. Evident că nu putem mulţumi pe toată lumea şi asta pentru că numărul de bilete este limitat pe fiecare serie şi aşa se face că până acum am eliberat doar 818 bilete de tratament, deşi am avut 2402 cereri”, a declarat Mihaela Stănciulescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Tulcea.
* Doar cinci bilete de tratament au rămas fără căutare, din care patru la Venus şi Mamaia
Pensionarii tulceni au dat năvală pentru a le fi repartizat un bilet de tratament în plin sezon turistic, mai ales că în august preţurile sunt destul de piperate dacă vorbim de staţiunile de pe litoral sau de la munte. Aşa se face că din cele 146 de bilete repartizate judeţului nostru pentru cea de-a opta serie de tratament, nu mai puţin de 141 au şi fost alocate automat, un excedent de numai cinci bilete fiind la acest moment disponibile.
„Vorbim despre a opta serie care are ca primă zi de sejur zilele de 14, 15, 16, 17 şi respectiv 18 august, altfel spus în plin sezon turistic. Ca şi în