Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta ce l-a atacat pe președintele Traian Băsescu într-o vizită oficială în Spania. Sursa: CODRIN PRISECARU
„Politica românească presupune atitudini mai emoţionale... Să îl insulţi pe şeful statului dintr-un studio de televiziune aflat în alt stat e o atitudine... Vă imaginaţi cum s-au simţit spaniolii din partea delegaţiei care se ocupa de recredibilizarea României. Cum au privit spaniolii faptul că dintr-un studio de televiziune s-au transmis asemenea cuvinte?”, a spus consilierul prezidenţial la Digi24.
Acesta a accentuat că într-un stat străin nu poți să arunci afirmații atât de grave la adresa șefului statului.
„Dacă aţi fi un investitor spaniol cum v-aţi simţi? Ai ceva de spus, spune aici, fii bărbat! Cum poţi să arunci dintr-un stat străin afirmaţii atât de grave? Era o obişnuinţă dacă o făcea în ţară. Dintr-un stat străin, aflat într-o vizită oficială, să ai o astfel de atitudine... daţi-mi un precedent de acest fel! Rezolvă-le, măi frate, acasă. Nu se poate să aduci amuzament într-un stat cu care ai încheiat un tratat strategic”, a mai spus Cristian Diaconescu.
Acesta a mai afirmat, la Digi 24 că în ciuda disputelor din ultima vreme dintre șeful statului și premier, coabitarea nu se apropie de final.
"Nu cred că se apropie de sfârşit coabitarea, atâta vreme cât se înţelege foarte clar că acest acord de coabitare este un element esenţial pentru stabilitatea României. Nu mi-aş dori să vedem consecinţele unei ruperi; consecinţele ar fi aproape devastatoare la nivelul societăţii”, a adăugat Diaconescu, subliniind că „prin acest acord de coabitare nu trebuie să înţelegem faptul că laşitatea şi iresponsabilitatea unor vectori guvernamentali vor fi acoperite. Nu trebuie să înţelegem că preşedintele nu îşi va mai exercita atribuţiile constituţionale