În orice piață intri, dai peste țiganul cu clop și șorț alb încins peste burtă, care vinde brînză de Sibiu. "Telemea bună, domnu', de la ciobanii noștri din Mărginime", îți recită fratele bulibașei și îți dă să guști, pe lama cuțitului, un kil de telemea îmbunătățită cu aracet, care, cu tot cu apă, cîntărește de trei ori mai mult decît își planificase oaia. După Australia, Mărginimea Sibiului pare să aibă cel mai mare număr de oi de pe glob. Doar așa se explică, în cifre, cum poate livra un Everest de brînză.

Sibiul e un brand care dublează prețul cașului și adoarme bănuielile clientului. În brînzeturile zilei de azi trăiesc, laolaltă cu urmele de lapte, tot felul de adezivi. Cel proaspăt operat de ocluzie intestinală, sau cel căruia chirurgul tocmai i-a dezlipit colonul de chiloți, privesc cu speranță artistul costumat în sibian. Sibiul a ajuns iluzia necesară coșului zilnic, formula magică prin care suferinzii de stomac se adîncesc în diaree și gastrită, împăcați cu soarta ca martirii creștini ai Romei.

Dar globalismul românesc are multe de spus. Dacă întrebi de unde provin pepenii, peste tot ți se răspunde: "De la Dăbuleni". Munții de lubenițe care modifică relieful fiecărui orășel din Transilvania, Moldova, Dobrogea sau Muntenia sînt atît de înalți încît se poate face alpinism pe ei. Toți provin din nesecatul Dăbuleni, chiar dacă pepenii au fost recoltați în Spania, Grecia, Turcia, Iordania sau Israel și au ieșit pe piață odată cu ghioceii. Dăbuleni înseamnă nu atît orașul lui Geoană, asta o știe fiecare prostănac, cît grădina lui Miciurin, unde se coace producția mondială de harbuz.

La caise, brand-ul universal e Teleorman. Caisele "de Alexandria" se vînd mai scump și mai repede ca zarzărele locale, care se văd nevoite, asemeni evreilor creștinați, să se reboteze în religia care face profit. Dacă vezi trei kile de caise pe o tarabă din Mu