Biciul lui Dumnezeu, (h)alesul neamului, stăpânul canceului şi spaima morcovului, cum e supranumit Castorică pe la spate de gaşca lui Fundulică, se dă mare că l-a acţionat pe primul ministru în instanţă. Acesta din urmă a făcut “imprudenţa” de a se referi la alesul nimănui “folosind cuvinte care aduc atingere onoarei şi reputaţiei castorului şi care îl expun la batjocură: ”nebun”, “bolnav”, “om la necaz”. Ce onoare? Care reputaţie? Castorică s-a şters în dos cu ele când în “Gura Târgului” a început să arunce cu cuvinte grele. Unui ofiţer al Poliţiei Române i-a dat sfaturi cum să-şi încerce prepuţul pe membrii familiei, pentru simplul fapt că ofiţerul respectiv declarase că nu se teme de Castorel, altor funcţionari le-a luat în derâdere numele de familie schimonosindu-le, tot în “Gura Târgului”, numindu-i “Băbuţa şi Papiţa, sau Păpuţa”, şi exemplele pot continua la nesfârşit. Unde era atunci onoarea şi reputaţia castorului?

Din punct de vedere moral, Castorică a ajuns un aurolac soios căzut atât de jos încât i-a văzut toată lumea posteriorul mocirlos. Marele apărător al dreptăţii naţionale urlă că premierul l-a făcut “nebun”. Da de unde, el e sănătos tun!, nebuni sunt cei care-i mai dau crezare unuia plecat cu pluta-n lumea mare. La ultimul control medical la cap efectuat, s-a prezentat pacientului care aştepta în faţa cabinetului psihiatric: “Castor procuror şi senator pentru ţară şi obor”. Răspunsul a fost devastator: “Stai liniştit că-ţi trece, şi pe mine când m-au adus aici eram Napoleon, tu cine ziceai că eşti? Dormitor obositor urât mirositor dihor antidezodor?”, şi arătându-l pe castor doctorului a exclamat: “Două milenii de istorie pe pământ românesc: de la Burebista pân’ la Scula aista!”. De atunci castorul care nu-i deloc “la necaz”, ci e vesel, fericit (de când partidul în ciur l-a rugucit), trece mai des pe la farmacie să-şi cumpere tratament supozit