Pe malul lacului, ca o ancoră abia ridicată din apă. Ca un vas pescăresc plecat în larg dimineaţa devreme. Ca o poveste citită în paginile unui roman interbelic... Dincolo de iureşul vieţii şi-al oraşului grăbit, „Ancora” este loc de popas, cherhana romantică şi pagină de foileton gurmand.

Parfum de litoral interbelic

Localul are ceva din locuinţa unui patrician roman, dar şi echilibrul cruciform al unei mănăstiri greceşti. Şi mai are liniştea unei vacanţe princiare pe ţărmul pontic, drapat în alb, albastru şi roşu de pământ. De fapt, Italia, Grecia şi România „d-anţărţ” se întâlnesc discret în acest teritortiu unic, cosmopolit şi neconvenţional, totodată. Interiorul pare când de navă marină, când de lotcă pe Razelm, când de cuib al Reginei Maria. E un loc în care s-ar mai ascunde o prinţesă. Capriciile decorative ale Foişorului sinăian au inspirat şi ele mâna decoratorului, deopotrivă cu altele, mai austere, ale Balcicului de la Marea Neagră.

În totul, spaţiul generos şi reprezentativ pentru arhitectura marină invită, de la început, la descoperiri succesive. Reaminteşte ceva din ceea ce am citit că ar fi fost desfătare şi sublim într-o lume interzisă. Sentimentul că lumea aceea ţi se oferă şi ai norocul s-o (re)cunoşti.

Mai e senzaţia că aici, în acest restaurant de pe ţărmul nordic al lacului Herăstrău, s-ar putea face cu uşurinţă un film retro, despre lumea românească de-acum aproape un veac şi că unei maşini sport, de epocă, i-ar sta bine la intrare (în vreme ce ocupanţii ei vremelnici adastă la masă, dinaintea bucatelor savuroase...).

Admir „construcţia” meniului – care urmăreşte seducătoarele sugestii ale edificiului. E gust de Marea Neagră, aici. E şi savoare de Mediterana. Ba chiar, ca să se-ntregească universul gustativ al mărilor de pretutindeni, găseşti şi reţete cu peşti de dincolo de Coloanele lui Hercule. Mi-a