-AA+A

După ce a preluat Partidul Democrat de la Petre Roman („Brava, Petre, eşti cel mai bun”), Traian Băsescu s-a metamorfozat în „locomotiva” partidului şi a tras de volan spre centru-dreapta, mulţi membri îmbătându-se puţin de cap, din cauză că seara s-au culcat de o culoare politică, iar dimineaţa ochii roşii erau întorşi spre portocaliu. Credinţa, idealul de dinainte, de fericire a poporului, nu mai puteau fi împărtăşite cu Partidul Social Democrat, deşi amândouă formaţiunile ieşiseră din „mantaua” lui Nicolae Ceauşescu - Partidul Comunist Român; nu se mai puteau „împărtăşi” din acelaşi potir. PDL a dobândit gânduri liberale, pe care le-au ilustrat cu prisosinţă în perioada cât a fost la putere, făcând „binele” pentru popor, aşa cum se vede. Chiar dacă Traian Băsescu a arătat iubire maximă pentru PDL, şi în calitatea neutră de preşedinte al României, dragostea lui pentru formaţiunea pe care a consacrat-o şi care l-a dus la Cotroceni s-a împuţinat, poate şi din cauza unei slăbiciuni pe care a simţit-o în încercările de „debarcare”, când s-a bazat mai mult pe ajutorul occidental şi pe carisma personală. Văzând PDL-ul tot mai „costeliv”, mai ales după ce preşedinţia partidului a fost câştigată de Blaga, Traian Băsescu a simţit necesitatea distanţării de partid, ba chiar şi-a arătat uneori un inconfort „stomacal” pentru vehiculul puterii sale de altădată şi a făcut şi gesturi care să discrediteze echipa din frunte, pe care nu o agrea.

Dibăcia preşedintelui Băsescu este bănuită a sta în spatele Mişcării Populare, fundaţie şi partid nou, în care viitorul fost preşedinte al României speră să reconstruiască (centrul) dreapta, inaugurând şi în politică generala noastră slăbiciune de a nu construi mai nimic şi de a lua tot timpul de la capăt lucrurile, situându-ne în orizontul promisiunii nematurizate pentru durată lungă. Modelul se poate numi „Manole” şi ne am