Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Fenechiu: Convocarea CSAT în cazul privatizării CFR Marfă, necesară

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 iulie 2013 ·

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat că este importantă convocarea de urgenţă a CSAT, în cazul privatizării CFR Marfă, precizând că procesul de privatizare nu poate merge înainte cât timp şeful statului a ieşit cu afirmaţii periculoase spunând că "nu e bine". Sursa: NICU DÎRDÎIAC

"Nicio bancă nu mai dă bani CFR-ului, după ce a ieşit omul numărul unu al ţării cu astfel de declaraţii. Practic, a blocat companiei accesul la credite. CSAT ar trebui să decidă dacă e bine sau rău. Din punctul nostru de vedere, toate documentele sunt în regulă, iar noi nu ştim dacă acţionarul unei companii are probleme cu DIICOT sau cu DNA. Nici nu avem de unde şti dacă băncile îi dau sau nu credit", a spus Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a afirmat că băncile sunt foarte reticente în privinţa unor afaceri care prezintă riscuri.

"Preşedintele nu este obligat să convoace CSAT, dar ar trebui să o facă. Este necesar un răspuns oficial. E posibil ca Traian Băsescu să fi avut nişte informaţii. Trebuie să şi le asume, acestea nu pot fi expuse într-o declaraţie de presă", a declarat Relu Fenechiu.

El a precizat că CSAT ar trebuie să dea o hotărâre în care să spună dacă aprobă sau nu forma contractului de privatizare.

"Poate nu avem noi toate informaţiile de care dispune preşedintele. CSAT e format din reprezentanţi care se ocupă cu securitatea naţională. Această privatizare nu poate merge înainte, cât timp Traian Băsescu a spus că nu e bine. Convocarea CSAT se poate face şi într-o oră, nu asta e problema. Este importantă convocarea de urgenţă a CSAT. Dacă nu era intervenţia lui Traian Băsescu nu mai cerea nimeni nimic, nu mai era nevoie de şedinţa Consiliului", a afirmat Fenechiu.

El a mai spus că reprezentanţii FMI, care se află în aceste zile în România, se uită atent la această privatizare. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°