PDL îşi va prezenta "guvernul alternativă" la toamnă, cel mai probabil în luna septembrie, din această structură urmând să facă parte atât oameni vechi, cu expertiză, cât şi oameni noi, specialişti care vin în formaţiunea democrat-liberală din afara politicii, a declarat vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu. Sursa: CODRIN PRISECARU
''Guvernul alternativă, conform regulamentului pe care l-am şi aprobat, va fi lansat în această toamnă, probabil în cursul lunii septembrie. Deja se lucrează. Domnul prim-vicepreşedinte Cătălin Predoiu este cel care coordonează această activitate. Cu siguranţă se vor regăsi în această structură şi oameni vechi, cu expertiză şi oameni noi, care vin din afara politicii, cu expertiză profesională. Este lucrul pe care ni l-am asumat şi la momentul oportun vom anunţa structura guvernului alternativă', a afirmat vicepreşedintele PDL, conform Agerpres.
Întrebată care sunt "oamenii noi" care urmează să se înscrie în PDL, Sulfina Barbu a spus: "După 1 septembrie vor veni oameni din zona societăţii civile, din zona academică. Sunt oameni cu care se discută, care şi-au manifestat disponibilitatea de a se alătura PDL".
Un tânăr actor se alătură democrat-liberalilor
Actorul George Piștereanu, cunoscut pentru rolul principal din pelicula "Eu când vreau să fluier, fluier" s-a înscris în TDL, anunță un comunicat de presă emis de organizația de tineret a PDL. George Piștereanu este deţinător al premiului pentru cel mai bun actor din cadrul Festivalului de Film de la Stockholm, pentru lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier", iar la Festivalul de Film de la Pristina a câştigat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din "Loverboy".