Amuhaia Elena, profesor la Liceul Tehnologic Cristești, a participat la un program european în perioada 20-25 mai 2013 la Veneția, Italia. Stagiul de perfecționare s-a putut desfășura ca urmare a obținerii unei finanțări din partea Comisiei Europene (CE) prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și a Programului Sectorial Comenius. Cursul a fost organizat de către Associazione Laboratorio del Cittadino Onlus, reprezentată de Mariella Morbideli, un formator, moderator și coleg deosebit.
,,Cursul la care am participat Le grand tour en Europe: Art, Paysage, Jardins, Creativite, Innovation a avut ca obiective actualizarea şi ameliorarea activităţii didactice prin achiziţionarea, în timpul unei săptămâni de studiu şi experimente, a unei metode educative eficiente cercetare-acţiune-formare în cadrul tradiţiei europene a Marii Călătorii, descoperirea călătoriei ca prilej de confruntare cu natura, cultura locurilor şi peisajelor, transformarea călătoriei fizice în una intelectuală şi afectivă. Un accent deosebit s-a pus pe comunicarea participanților, pe schimbul de idei precum și în stabilirea de legaturi în vederea realizarii de colaborări între scoli. Participanții la curs au fost din Franța, Marea Britanie și Romania. Am format o echipă închegata în care fiecare membru s-a simtit valorizat si respectat. Activităţile au fost diverse şi ne-au oferit o perspectivă interesantă asupra învăţării interdisciplinare: mese rotunde, vizite cu ghizi specializaţi, work-shop-uri, dezbateri, prelegeri, activităţi în cooperare, prezentări ale produselor finale”, a spus Elena Amuhaia.
De asemenea, consideră că experiența didactică și personală i-a fost imbogățită și datorită vizitelor efectuate la cele mai importante obiective turistice ale Venetiei - Bazilica San Marco, Palazzo Ducale, Mu