Una dintre cele mai aglomerate artere de circulaţie din Zalău, strada Unirii, este blocată, frecvent, de autocamioane de mare tonaj, care, în mod normal, nu ar avea ce să caute pe acolo – cel puţin nu în timpul zilei.
Strada cu sens unic şi cu parcări pe ambele părţi este aglomerată în orice moment al zilei. Dacă se întâmplă ca vreun autocamion să încerce, în timpul zilei, să intre sau să iasă din curtea supermarket-ului din centrul oraşului, blocajul este garantat. S-a întâmplat şi într-o dimineaţă din această săptămână când, în jurul orei 10.00, un autocamion înmatriculat în Gorj se chinuia să iasă din curtea supermarket-ului, unde lăsase, probabil, marfă.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public, autocamionul în cauză nu avea ce să caute, în acel moment, acolo. „Noi dăm, contracost, autorizaţii de liberă trecere pentru maşinile cu masa mai mare de 3,5 tone care merg acolo cu marfă. În primul rând, pentru data de astăzi (miercuri – n.r.) nu am dat nicio autorizaţie, iar în al doilea rând, autocamionul respectiv nu avea ce să caute acolo, întrucât chiar dacă avea autorizaţie, pe talonul pe care îl primesc şoferii scrie clar că au acces doar noaptea, în intervalul orar 22.00 – 6.00”, ne-a explicat un angajat al direcţiei.
Preţul unei autorizaţii de liberă trecere nu este foarte mare, fiind cuprins între 20 şi 35 de lei, şi a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 233 din 17 decembrie.
De urmărirea respectării acestor restricţii de trafic ar trebui să se ocupe Poliţia Locală. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Lucian Trif, ne-a declarat însă că nefiind niciun coleg de-al său în zonă, şoferul a scăpat fără nicio problemă, cum de altfel s-a întâmplat şi în celelalte cazuri când astfel de maşini mari au intrat pe strada în cauză. Amenda prevăzută de lege pentru şoferii care încalcă restri