Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferul unui BMW a lovit un tânăr cu maşina şi a fugit de la locul accidentului (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 25 iulie 2013 ·

Un tânăr de 33 ani din comuna Chişlaz a fost reţinut pentru 24 de ore şi are interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu, după ce, marţi seară, a acroşat o persoană, iar apoi a fugit de la locul faptei.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul şef Dorin Sava, accidentul s-a produs, marţi, în jurul orei 23, pe DN 19 E, în localitatea Fegernicu Nou. "Victima, un tânăr de 24 de ani, circula pe carosabil când a fost lovit din faţă de un autoturism al cărui şofer a fugit de la locul faptei", a explicat şeful SPR Bihor, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la sediul Poliţiei Bihor.

Tânărul a scăpat cu viaţă din accident fiind transportat de un echipaj SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea unde se află internat şi în prezent pe secţia de Ortopedie.

În timpul cercetărilor efectuate la locul accidentului, poliţiştii rutieri au aflat de la însoţitorii tânărului că maşina era cu numere străine. În plus, oamenii legii au găsit şi o bucată din ornamentul maşinii, pe care era ştanţată şi o serie, reuşind astfel să identifice modelul maşinii: un BMW seria 3. "Specialiştii de la reprezentanţa BMW ne-au comunicat că este vorba despre un model fabricat între 1998 şi 2001. Ca urmare, miercuri dimineaţa s-a trimis o informare în tot judeţul, pentru ca poliţiştii să verifice maşinile de acest tip din zonă şi să comunice dacă prezintă avarii", a declarat Sava.

Şi-a mutilat maşina

În decurs de câteva ore, autoturismul implicat în accident a şi fost găsit în curtea unei familii din Chişlaz. Maşina era, însă, distrusă de-a dreptul. "Proprietarul smulsese plăcuţele de înmatriculare şi a spart parbrizul maşinii cu un par iar cumnata şi fratele lui pretindeau că omul a spart maşina la nervi", a susţinut şeful SPR.

Întrebaţi de lipsa ornamentului, oamenii n-au avut nicio explicaţie, mot

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 4 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°