Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: E importantă convocarea CSAT în cazul privatizării CFR Marfă

Publicat in Romania Libera, joi 25 iulie 2013 ·

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat, joi, că este importantă convocarea de urgenţă a CSAT, în cazul privatizării CFR Marfă, informează Mediafax.

El a precizat că procesul de privatizare nu poate merge înainte cât timp şeful statului a ieşit cu afirmaţii periculoase spunând că "nu e bine".Fenechiu a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu afirmaţii periculoase în cazul privatizării CFR Marfă şi că, astfel, şeful statului a blocat accesul companiei câştigătoare la credite bancare.

"Nicio bancă nu mai dă bani GFR-ului, după ce a ieşit omul numărul unu al ţării cu astfel de declaraţii. Practic, a blocat companiei accesul la credite. CSAT ar trebui să decidă dacă e bine sau rău. Din punctul nostru de vedere, toate documentele sunt în regulă, iar noi nu ştim dacă acţionarul unei companii are probleme cu DIICOT sau cu DNA. Nici nu avem de unde şti dacă băncile îi dau sau nu credit", a spus Fenechiu.

Citeşte şi PDL: Ponta să explice de ce nu-şi asumă responsabilitatea pentru CFR Marfă

Fostul ministru al Transporturilor a afirmat că băncile sunt foarte reticente în privinţa unor afaceri care prezintă riscuri.

"Preşedintele nu este obligat să convoace CSAT, dar ar trebui să o facă. Este necesar un răspuns oficial. E posibil ca Traian Băsescu să fi avut nişte informaţii. Trebuie să şi le asume, acestea nu pot fi expuse într-o declaraţie de presă", a declarat Relu Fenechiu.

El a precizat că CSAT ar trebuie să dea o hotărâre în care să spună dacă aprobă sau nu forma contractului de privatizare.

"Poate nu avem noi toate informaţiile de care dispune preşedintele. CSAT e format din reprezentanţi care se ocupă cu securitatea naţională. Această privatizare nu poate merge înainte, cât timp Traian Băsescu a spus că nu e bine. Convocarea CSAT se poate face şi într-o or

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 53 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°