Mişcarea Populară a preşedintelui Traian Băsescu începe să prindă contur. Noua formaţiune girată de la Cotroceni se pune pe treabă şi începe să recruteze primari şi politicieni care i-au rămas fideli şefului statului. Mişcarea a fost gândită ca o variantă de rezervă pentru preşedintele jucător care îşi va încheia mandatul peste puţin timp, în situaţia în care acesta nu va mai reuşi să controleze PD-L-ul, însă din punctul meu de vedere, a pornit cu stângul. În afară de Băsescu, care nu poate să se implice direct şi nu mai este nici el politicianul capabil să înflăcăreze masele, Mişcarea nu se poate identifica cu un lider mai de doamne ajută, care să fie carismatic, să fie capabil să strângă simpatizanţi şi membri în jurul său. Mai mult, dacă stau bine să mă gândesc, cu excepţia preşedintelui mai pot asocia un singur nume cât de cât cunoscut cu noua formaţiune politică, Adrian Papahagi. A, parcă şi fostul ministru de externe Teodor Baconschi face parte din partidul nou-înfiinţat. Nu e destul, e chiar foarte puţin şi mă îndoiesc serios că dacă veţi întreba pe cineva de pe stradă, acesta va putea să numească măcar vreo două persoane care să facă parte din Mişcare. Or, mai ales pentru un partid nou, acest lucru s-ar putea să fie fatal. Sigur, simpatizanţii formaţiunii vor zice că se doreşte aruncarea în lupta politică a unor nume noi. O idee cum nu se poate mai bună, dar aceste nume au totuşi nevoie să fie asociate cu câţiva oameni puternici. Nici Papahagi, nici Baconschi nu sunt politicieni de forţă, politicieni capabili dacă nu să înflăcăreze masele, măcar să te facă să te uiţi cu plăcere la televizor atunci când vorbesc, aşa cum mai reuşeşte din când în când preşedintele, „bunicul spiritual” al partidului.

Pentru a avea succes la alegeri, Mişcarea Populară are nevoie de primari, are nevoie de aleşi locali, care să fie trimişi pe teren, să facă lucrurile să s