Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul primar al Clujului, încă 32 de luni după gratii

Publicat in Romania Libera, joi 25 iulie 2013 ·

Sorin Apostu a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul de corupţie în care a mai fost implicată soţia sa şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc.

După o amânare de 10 zile, Curtea de Apel Târgu-Mureş a dat, ieri la prânz, verdictul în cel mai important dosar de corupţie al Clujului. Astfel, fostul primar PDL al oraşului de pe Someş, Sorin Apostu, arestat în noiembrie 2011 pe vremea când se afla chiar la conducerea Primăriei, a fost găsit vinovat în patru capete de acuzare, iar trei dintre ele au legătură cu femeia de afaceri Aspazia Droniuc.

Cel mai grav dintre acestea a fost considerat instigare la spălare de bani, pentru care Sorin Apostu a primit pedeapsa cea mai lungă, de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Acesta a mai fost condamnat, în acelaşi dosar, la trei ani după gratii pentru trafic de influenţă, dar şi la opt luni de închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar, într-un alt dosar, la un an şi şase luni pentru primire de foloase necuvenite.

Potrivit legii, Apostu va executa condamnarea cea mai grea, astfel că fostul primar al Clujului trebuie să se întoarcă după gratii pentru a mai sta acolo aproape 32 de luni. Asta pentru că, din pedeapsa iniţială de trei ani şi şase luni, vor fi scăzute cele 10 luni petrecute deja la închisoare de către Apostu în perioada noiembrie 2011-septembrie 2012. Decizia nu este definitivă, iar avocatul acestuia, Gheorghiţă Mateuţ, a anunţat că va face recurs.

„Condamnat“ de Aspazia, „achitat“ de Stoia

Totuşi, fostul om de încredere a lui Emil Boc a fost achitat pentru luare de mită, spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în legătură cu omul de afaceri Călin Stoia, care a primit, la rândul său, aceeaşi sentinţă, deşi a stat cinci luni după gratii.

În dosarul în care Sor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 46 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°