Tot un labirint circumscrie şi noua carte a Ruxandrei Cesereanu, dar nu în maniera întortocherilor baroce, dublate de o simbolistică bogată, din cărţile ei pre­cedente. De data aceasta descoperim în Un singur cer deasupra lor o naraţiune spartă într-o serie de portrete, ale unor personaje care populează micro-lumi ce funcţionează autonom, dar se integrează totodată, pe nesimţite, unui univers comun – cel al comunismului românesc, dar şi al celor 50 de ani negri în timpul cărora Dumnezeu hotărăşte să lase lu­mea în mâinile Diavolului. Acum, în ab­senţa celor trei îngeri care, cu prezenţa lor diafană, vizitau lumea în Angelus şi, pe nesimţite, o transformau din înseşi re­sorturile ei, singura prezenţă supra­na­turală în lume pare a fi cea a Diavolului, care, conform promisiunii străvechi, se

în­­­stăpâneşte peste ea. Optând pour une fois pentru o notă realistă (dar nu în absenţa totală a unor elemente ce amin­tesc de proza fantastică est-europeană, asupra cărora vom reveni), autoarea mi­zează pe formula unor povestiri scurte, percutante, perfect închegate şi dispuse cronologic (începând din 1945, cu pri­goa­na comunistă, şi terminând cu anii de după Revoluţie şi mineriadele), care al­că­tuiesc, indirect, căci nu comunică altfel decât prin tonalitate şi cadrul comun, o frescă a lumii româneşti sub comunism. Seria portretelor înfăţişate de Ruxandra Cesereanu câştigă negreşit prin diversi­tate, tipologiile inventariate fiind aici dintre cele mai diferite, deopotrivă de victime şi torţionari, de personalităţi care au definit istoria recentă sau per­so­na­je ficţionale. Registrul ales e, de ase­me­nea, diferit de cel cu care şi-a obiş­nuit autoarea cititorii, aceasta înclinând de această dată către un realism care virează spre grotesc sau absurd, fără să lipsească însă nici umorul, uneori în­­groşat, mergând până la parodie, cum se întâmplă în unele dintre cele