Pe lîngă managerul Stelei, ar trebui arătată cu degetul şi şcoala de dans şi bune maniere a Ligii 1
Mihai Stoica n-a ajuns să dea cu pumnul sau cu vorba dintr-o dată. Manierele lui s-au desăvîrşit pentru că au avut parte de un mediu favorizant. Managerul Stelei a fost încurajat să se comporte astfel, a fost premiat, iertat, imitat, a făcut chiar vogă. Aşadar, faptul că a agresat un jurnalist nu mai reprezintă demult o ştire. Premiera constă în condamnarea pentru ultraj şi vătămare primită de Mihai Stoica. Merită să luăm aminte la timpul real în care se desfăşoară actul de justiţie prin alte părţi.
În toate grupurile, în toate comunităţile există indivizi cu porniri violente. Nu peste tot şi nu tot timpul aceşti indivizi apucă să se manifeste în toată splendoarea la scenă deschisă. Sau apucă, dar apoi îşi prezintă scuze. Cum a procedat, în iunie, preşedintele Genovei, Enrico Preziosi, după ce a buşit o cameră TV: “Mi-am cerut scuze, am plătit pagubele, dar aş face-o din nou, dacă aş mai fi în aceeaşi situaţie!”.
Mediul prielnic violenţei nu se hrăneşte doar dintr-o direcţie. Este alimentat şi de aberaţiile din fotbal, şi de erorile de raportare ale instituţiilor de presă faţă de jurnalism în sine. Preziosi genovezul s-a plîns că îl incomoda prezenţa camerei prea aproape de el. De aceeaşi alergie suferă şi staff-ul Stelei, cînd reclamă lipsa intimităţii, la plimbările cu echipa sau la antrenamente. Totul e perfectibil, şi într-o parte, şi în alta. Problemele presei sînt ale presei, nu se rezolvă prin campanii mediatice vindicative. Interesul publicului nu se concentrează pe condiţia jurnalistului, ci pe lumea despre care jurnalistul îl informează. În cazul acesta, lumea fotbalului nostru.
Cînd un manager de club sau un antrenor agresează un reporter, ce înseamnă? Înseamnă că oamenii de fotbal de la noi nu dau doi bani pe relaţiile cu publicul,