Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceri de personal la ISC şi alte instituţii

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 25 iulie 2013 ·

În ultima şedinţă de lucru a Cabinetului Ponta II a fost aprobată şi Hotărârea de Guvern pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C. Prin normativul adoptat s-a decis reducerea numărul de posturi al Inspectoratului de Stat în Construcţii de la 750, inclusiv demnitarii, la 616, cu excepţia demnitarilor, precum şi a parcului auto al instituţiei ce a fost normat la 250 şi pentru care se alocă 200 de litri combustibil/ lună/ autoturism.

Seria reducerilor de personal continuă

În aceeaşi şedinţă s-a aprobat reducerea personalului şi la alte instituţii precum: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (prin reducerea numărului total de posturi de la 213 la 198, inclusiv demnitarii), Comisia Naţională de Prognoză (va funcţiona cu un număr maxim de 92 de posturi, exclusiv demnitari), Ministerul pentru Societatea Informaţională (va cuprinde un număr maxim de 162 posturi exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului – au fost desfiinţate 28 de posturi),Comisia Naţională de Prognoză va funcţiona cu cel mult 92 de posture (exclusive demnitari), Inspecţia Muncii va funcţiona cu 2.587 angajaţi, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială rămâne cu 1.427 posturi, per total numărul maxim de osturi pentru aparatul propriu al Ministerului Muncii şi instituţiilor subordinate fiind redus cu 503 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului. De asemenea, Guvernul a adoptat şi Hotărârea prin care se aprobă numărul total de 4103 posturi ocupate, posturi vacante unice, posturi vacante de conducere şi posturi vacante în procedură de ocupare la nivelul Ministerului Sănătăţii, iar numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Pub

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 8 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 5 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Evaluare Națională 2024: Ce subiecte au primit elevii la limba și literatura română și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 13 ore
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română. Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 10 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°