Eliminată din Cupa României de FC Hidişel, Naţional Sebiş a revenit ieri în Bihor. De data aceasta pentru un joc amical cu CSC Sânmartin, de care a dispus cu 3-0 (1-0) la baza sportivă Luceafărul.
Plusul de experienţă şi valoarea arădenilor s-a reflectat şi în rezultatul final. Momentele de dominare ale echipei de liga a III-a au fost concretizate de Miron (17) şi bihorenii Mădălin Galea (65) şi Norbert Higyed (89), ultima oară la CS Oşorhei. Introdus în minutul 40 în locul lui Dobricean, eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, dar cu drept de înlocuire, Galea a punctat cu un şut de la peste 20 de metri, iar Higyed a stabilit scorul final dintr-o "foarfecă" din careul mic. Naţional Sebiş a beneficiat şi de o lovitură de la 11 metri, dar Buta (67) a tras pe lângă poartă.
CSC Sânmartin: Deac - Copil, Cervinschi, Cura, Chira - Cr. Jurca, Mălai, Lăscan, Pantea - Manea, Morna. Au mai intrat Sere, Bențe - Cornea, Vitu, Iuhas, Căvășdan, Selegian, L. Jurca.
Antrenori: Florin Farcaș și Cosmin Brândaș
Național Sebiș: Merșca - Mânecan, Jude, Hecsko, Neacșu - Dobricean, Coțan, R. Cristian, Bozian - Miron, Blănaru. Au mai intrat: Galea, Buta, Toader, Balint, Higyed, Avădanei, Groza, Susan.
Antrenor: Mihai Petcuţ.
Arbitri: Florin Marcu - la centru; Ovidiu Timar și Ciprian Fiter - asistenţi.
CSC Sânmartin va disputa un joc de verificare şi sâmbătă, de la ora 11.00, tot la Sânmartin, cu echipa a doua a FC Bihor.
25.07.2013, 22:30
Eliminată din Cupa României de FC Hidişel, Naţional Sebiş a revenit ieri în Bihor. De data aceasta pentru un joc amical cu CSC Sânmartin, de care a dispus cu 3-0 (1-0) la baza sportivă Luceafărul.
Plusul de experienţă şi valoarea arădenilor s-a reflectat şi în rezultatul final. Momentele de dominare ale echipei de liga a III-a au fost concretizate de Miron (17) şi bihorenii Mădălin Galea (65)